MISTERELE DIN MUNTII BUZAULUI

STRANIILE TELEPORTARI DIN MUNTII BUZAULUI

DISPARITIILE DE LA BOZIORU

Muntii Buzaului sunt cunoscuti in mediile oculte, si in cele foarte „terestre“, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifesta fenomene ciudate: disparitii de persoane, aparitii de Obiecte Zburatoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectari ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc. Nu este de mirare ca in Muntii Buzaului stabilise generalul Ilie Ceausescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta“ si antrena soldati pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o infiinteze. In aceasta incursiune in necunoscut, suntem insotiti de o echipa de extrasenzoriali, condusa de cercetatorul Vasile Rudan, care, in anii ’80, a efectuat o serie de teste in regiune, la cererea gen. Ilie Ceausescu. Cu ajutorul acestor ghizi psihici am descoperit o lume de dincolo de noi, pe care localnicii o numesc „Tara Luanei“, o lume a misterelor, a mesajelor ocultate si a manifestarilor paranormale.

GEOGRAFIA SACRA

Muntii Buzaului au fost inclusi, din cele mai vechi timpuri, in geografia sacra a lumii. Este vorba de o geografie ale carei coordonate ezoterice au fost stabilite in vremurile de dinainte de Marele Potop, cand pe Pamant domneau zeii, dupa cum ne transmit toate mitologiile lumii, incepand cu cea sumeriana, considerata cea mai veche. Coordonatele respective includeau zone unde se manifestau anomalii magnetice, zone cu potential energetic care se manifesta in plan fizic si spiritual, numite de catre expertii in parapsihologie „perimetre energo-informationale“. In astfel de perimetre se petrec fenomene ciudate, corpul se dematerializeaza, calatorind in spatii atemporale sau primeste informatii telepatice de la entitati necunoscute, iar subsolurile sunt intotdeauna bogate in zacaminte de mare interes. Oamenii cu perceptii extrasenzoriale se simt foarte „apasati“ de incarcatura energo-informationala existenta in asemenea zone geografice sacre, de care Romania este plina. Este suficient sa citesti „Dacia preistorica“ a lui Nicolae Densusianu ca sa ai dimensiunile geografiei sacre ale tarii noastre.

CERUL STRANIU

Zona la care ne referim in acest material este o regiune „sihastrita“, ce cuprinde comuna Bozioru, cu satul Fisici, catunul Nucu, pana dincolo de Lacul Gotes, zona intinsa peste culmi stravechi, unde poti vedea straturile geologice ridicate aproape pe verticala, in urma unor contorsiuni ale scoartei petrecute in vremuri imemoriabile. Satele si catunele cu putini locuitori urmeaza o linie serpuita peste culmi salbatice, unde ursii sunt la ei acasa (iar ursii de pe aici sunt renumiti pentru ferocitatea lor). Peste aceasta zona se intinde un „cer straniu“, care uneori capata o intensitate ce nu poate fi descrisa prin cuvinte, pe care oamenii de stiinta o masoara in grade Kelvin, avand valoarea de peste 23.000. Pentru comparatie, azurul cerului deasupra marilor orase abia depaseste 16.000 de grade Kelvin. Avem norocul sa observam cu ochii nostri acest fenomen. Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca in zilele frumoase, capata nuante atat de profunde, incat parca devine un vortex. Cu cat te uiti mai mult, cu atat simti ca te absoarbe infinitul. Este ca o vraja care iti cuprinde toata fiinta si-ti paralizeaza simturile, nu mai auzi nimic in jur, iar pupilele se dilata. Suntem scosi din aceasta stare de companionii nostri care ne spun zambind: „Ati simtit cum se deschid portile energetice ale Universului, cand toata fiinta devine spirit“. Cel mai straniu ni s-a parut noua faptul ca eram foarte aproape sa ratam momentul, daca nu ni s-ar fi atras atentia fiind preocupati sa ne uitam pe unde calcam, prin bolovanisurile cararii.

SECRETELE DIN ADANCURI

Ne dam seama cat de usor este sa ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobisnuiti sa privim cerul. Cercetatorul Vasile Rudan ne spune ca testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci cand cerul capata acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, perceptia fiind acuta. In anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii carora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Acestia nu constientizau puterile lor deosebite, participand la teste ca si cand ar fi fost jocuri normale. Erau impartiti pe grupe, asezati pe anumite culmi si li se spunea sa transmita prin puterea gandului, de la o grupa la alta, diferite informatii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acuratete cand cerul ajungea la intensitatea maxima. In plus, ei au indicat cu precizie, tot prin perceptie extrasenzoriala, locuri unde se afla vestigii antice, fapt ce i-a uimit pe arheologii care fusesera chemati pentru experiment. De unde stiau? Percepeau informatii ca si cand pamantul le dezvaluia tainele sale. Aici ar trebui amintita alta coincidenta stranie cu denumirile oculte ale civilizatiei sumeriene. „Buzur“ (Bozioru ), avand ca simbol un triunghi cu baza pe verticala, se referea la un zeu enigmatic „care rezolva secretele din adancuri“, asociat de unii sumerologi cu un zeu al minelor. Era ca si cand acest enigmatic zeu intrase in „rezonanta“ cu micii cercetatori.

CELALALT TARAM

Cu siguranta, cele mai ciudate fenomene din zona sunt disparitiile de persoane. Aceste disparitii se manifesta in doua moduri. Unele persoane au disparut si nu au mai reaparut - eveniment relatat de Monitorul de Iasi, iar altele au disparut dintr-un loc si au aparut in altul, dupa o perioada de timp, fara sa-si aduca aminte ce s-a intamplat, dupa cum reiese din povestirile satenilor, stranse de profesorul de romana din comuna Bozioru, Ilie Mandricel. Despre „celalalt taram“, care, in unele conditii, „absoarbe“ pe nenorocosii care se afla in preajma, exista destule relatari cat sa merite o cercetare stiintifica a fenomenului. Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (si ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de stiinta, rezultatele acestora fiind publicate in „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale“ de Brian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie“, pana nu demult un nonsens. Acest transfer presupune vointa „cuiva“ sau anumite conditii electromagnetice, obiecte sau persoane disparand dintr-un loc si aparand in altul sau pur si simplu, disparand in „neant“. Obiectul sau persoana transportata se numeste „aport“, putand fi incadrata in anumite coordonate fizice, spatiu, timp, greutate etc.

TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY

Anul 1871. Intr-un imobil din Conduit Street, Londra, se stransese un grup de oameni de stiinta, pentru a participa la demonstratiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Era o adevarata piatra de incercare sa se admita ca un obiect se poate dematerializa dintr-un loc si materializa in alt loc. Demonstratiile erau facute cu obiecte, care apareau sub ochii oamenilor de stiinta, dar ei se declarau nemultumiti, invocand tot felul de „inselatorii“. Insa Madame Agnes Guppy  era sa-i dea gata, cand a fost dematerializata din casa ei din nordul Londrei si materializata in sala de sedinta. Madame Guppy, o femeie corpolenta, i-a privit nauca si jenata (era in capot) cateva secunde, apoi a fost „dusa“ inapoi. O vizita rapida, discreta in privinta scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul ca era imbracata in acelasi capot. Nu era constienta de „calatoria“ ei, crezand ca avusese o „viziune“ provocata de o indigestie. Straniu era faptul ca nici unul dintre mediumurile prezente in sala de testari nu-si aducea aminte sa fi vrut sa faca aceasta demonstratie, dar erau exasperati ca „aportarile“ de obiecte nu erau luate in considerare de oamenii de stiinta. „Experimentul Guppy“ a fost trecut la „iluzionism“.

BRAILENI PIERITI IN NEANT

      Tinem sa precizam ca vortexul din Bozioru nu are nici o legatura cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceausescu, nimic  in comun cu „Experimentul Philadelphia“ sau „Proiectul Montauk“, „ocultii“ generalului doar profitand de particularitatile zonei pentru a-si imbunatati performantele metapsihice. In aceasta zona par ca se deschid porti temporale in mod natural, in care oamenii sunt absorbiti si uneori este posibil sa pateasca ce a patit echipajul de pe USS Eldridge. O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, in Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, in anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, intr-un loc numit „La Tiharie“, unul dintre ei s-a gandit sa faca o urcare pe una dintre stancile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tanarul a urcat pana in varf, de unde a strigat la prietenul sau: „Uite ce am gasit!“.S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a intamplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, cativa dintre ei lucrand in Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stanca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai indraznit sa repete „figura“. Cei doi frati, cautati in zadar prin imprejurimi, n-au mai aparut niciodata.

ENIGMATICA CIVILIZATIE

Chestionat in privinta disparitiei celor doi braileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a tinut sa sublinieze ca zona este intr-adevar foarte deosebita si fara astfel de disparatii misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic. A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive si despre o regiune unde solul este negru, ca si cand, odata, acolo, a ars „ceva“, probabil o constructie imensa. Am vazut si noi stratul gros de sol ars si o bucata dintr-un zid ciclopic, care probabil inconjura intreaga asezare. In regiunea amintita de A. Mironov, in anii ’80, grupurile de copii telepati, condusi de cercetatorul Vasile Rudan, au indicat, prin perceptie extrasenzoriala, locurile unde exista vestigii. In acele locuri au fost descoperite urme ale acelei asezari necunoscute, dar „experienta“ arheologilor nu a mers mai departe de demonstratiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de inteles. Ce civilizatie stranie a inflorit oare pe acest „vortex“ natural si cum a disparut ea?!

ROMANIA PARANORMALA: MARTURIE-SOC DIN TIMPUL EXPERIMENTELOR MILITARE DIN MUNTII BUZAULUI 

"AM VENIT DE DINCOLO!"

Tara Luanei, din Muntii Buzaului, este o zona in care se petrec fenomene ciudate, despre care povestesc batranii, unde oamenii dispar in „ceata“ sau sunt „azvarliti“ in alte locuri de o forta nevazuta.

Specialistii care au cercetat acest fenomen au remarcat ca disparitiile se produc „natural“, in anumite conditii fizice, sau par a fi vointa „cuiva“. Exista relatari despre teleportari stranii, toate fiind legate de cautatorii de comori, de parca ar fi un „zeu“ care apara tezaurele sacre ingropate in zona si „azvarle“ pe cei care se apropie prea mult de ele.

„BERBECUL“ ZBURATOR

„Zeii“ din mitologia sumeriana aveau o mare predilectie pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus in ritualul religios. Multe dintre legendele stranse de profesorul de romana Ilie Mandricel se refera la comorile fabuloase ascunse prin muntii din regiune. Nicolae Densusianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorica“ acestor comori zeiesti constituite in tezaure sacre, pentru capturarea carora regii vechimii organizau expeditii dupa expeditii. 

In Tara Luanei se afla lana de aur, dupa care au fost trimisi argonautii. Dupa traditie, „lana“ apartinea unui „berbece de aur care zbura prin aer, peste pamant si mare“, daruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutati de mama vitrega, au luat „berbecele“ si au zburat cu el in tinutul Colchis, cerand protectie regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizeaza tara lui Aiete de la apus de Marea Neagra pana langa tinutul scitilor. Exilat la Tomis, poetul se si lamenteaza in privinta barbarilor care-l inconjoara, „colchii si hoardele de meteree si geti“. Getii stim cine sunt. Colchii si meteree au lasat „urme“ in Tara Luanei sub denumirea actuala a satelor Colti si Materea, asezari locuite inca din neolitic, unde se afla niste sanctuare stravechi, pazite cu strasnicie de calugari pana in secolul al XIX-lea. Oamenii spun ca aceste sanctuare inscriptionate cu simboluri stravechi sunt adevarate harti ale comorilor sacre.

COMORILE „JURUITE“

Legat de disparitiile de persoane, avem referiri foarte clare in povestirile batranilor despre oameni care au gasit tezaure sacre si au fost azvarliti din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de catre „spirite“. Astfel, aflam ca, deasupra fostului schit Gavanele, pe Podul Manciului, oamenii au vazut flacarile ce joaca pe comori. Nefiind priceputi in citirea „jocului flacarilor“, s-au grabit si au sapat. Comoara de aici era insa „juruita“, iar sapatorilor „le-au aparut spaime, fel de fel de calugari si draci, care le-au luat mintile si i-au dus in alte locuri“. Cand si-au revenit, ei au povestit cum, in timp ce sapau, au aparut spirite, dupa care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parca ar fi fost ridicati si aruncati de acele spirite ce pazeau comoara. Si poate ar mai fi incercat sa o caute daca si-ar fi adus aminte unde incepusera sa sape. „Parca le luase Dumnezeu mintile“, spun batranii.

O alta poveste se refera la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea ca aparau „lana de aur“ impreuna cu colchii. Povestea noastra spune ca „un oarecare Matareanu, sapand dupa o comoara, s-a trezit, dupa vreo saptamana, departe de acest loc, intr-o poiana in padure, unde l-au gasit oamenii cam zapacit la cap“. Acesta uitase si cine este, era complet derutat. 

INCURSIUNE PE „CELALALT TARAM“

Se observa in aceste povestiri ca teleportarile par a fi vointa „cuiva“. Specialistii care au analizat fenomenul spun ca nu este neaparat „vointa“ cuiva. Poate ca cei care au ingropat tezaurele sacre in anumite locuri cunosteau „anomaliile“ zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate in zona in anii ’80 au inclus si unul mai putin obisnuit. Unul dintre subiectii umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit sa verifice cu ochii mintii ce se intampla cu acele „aspirari“ in ceata albastra, fiind dus intr-un loc unde aparatele indicau o turbulenta energetica. El trebuia doar sa intre in stare de transa si sa comunice, pe cale telepatica, ce se intampla. Spre stupefactia celor prezenti, subiectul a disparut pur si simplu din fata lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maxima, mai ales pentru faptul ca trebuia sa se asigure protectia participantilor la experimente. Se temeau ca omul a disparut complet, ca brailenii, dar el a fost descoperit dupa aproape o ora, cazut la pamant, incapabil sa vorbeasca, la cateva sute de metri de locul din care disparuse si unde il mai cautasera cu cateva minute inainte de a fi gasit. Cand si-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo“.

ASPIRAT INTR-UN TUNEL TURBIONAR

Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat intr-un tunel turbionar, gri, la capatul caruia se afla o lumina stralucitoare. „Clasic“, s-ar putea spune. Asa se „vede“ si din starea de coma. Insa este pentru prima data cand cineva explica aceasta lumina stralucitoare. „Este vorba de o radiatie luminoasa pe care o apreciez avand 300.000 de grade Kelvin“. Ar fi fost suficient atat sa-i tulbure pe participantii la experiment. Insa subiectul mai avea si alte „amintiri“. A descris peisajul de Dincolo asemanator cu cel pamantean, dar in culori mult mai pure. Si da, a vazut si oameni, o femeie si o fetita aidoma ei, de parea o clona, un batran si un alt barbat, cu ten gri, „altfel decat noi“. Straniu, in comparatie cu acestia, subiectului i se parea ciudata rasa umana, fara sa poata preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, pareau ca ratacesc fara tel, pierduti in timp si spatiu. Sau el era cel care se „ratacise“ in timpul si spatiul „lor“. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fractiune de secunda si nu i-a venit sa creada ca disparuse aproape o ora. Mergand pe ipoteza ca acei oameni poate disparusera candva in „ceata albastra“ si nu mai gasisera calea de intoarcere, au fost chestionati satenii despre disparitii ciudate. „Sunteti oameni seriosi sau cum?“, i-a luat la rost o batrana. „Pai cate ciudatenii sunt pe aici, cine sa mai stie!“.

TARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU

Localnicii spun ca „Tara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legatura sau nu, un grup de cercetatori japonezi au constatat ca aici se afla al treilea pol energetic al Pamantului, ca importanta, primul fiind Varful Omu. Legatura acestei zone cu stravechea civilizatie sumeriana a facut-o cercetatorul Paul Lazar Tonciulescu, in cartea sa „De la Tartaria la Tara Luanei“. Am putea adauga faptul ca, in sumeriana, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu ii pastoreste“ sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al carui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastica. In afara de tablitele de la Tartaria cu o scriere protosumeriana (datarea cu C 14 atesta ca asezarea este cu 2.000 de ani mai veche decat orasele sumeriene), ceramica antica descoperita pe teritoriul tarii noastre poarta simbolul zeului Anu. Aici se cuvine sa amintim ca „zeii“ sumerieni coborasera pe Pamant cu carele zburatoare si intocmisera inainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizatia primordiala. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform careia marele potop ramas in toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut in bazinul Marii Negre, care era doar un lac cu apa dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toata aceasta regiune, iar lacul s-a transformat in mare. Triburi ale acestei prime civilizatii au migrat si inainte de Diluviu, dar dupa cataclism au „emigrat“ si zeii, intemeind civilizatiile de pe malurile Tigrului si Eufratului, Indusului si Nilului. Dar se pare ca aici a fost prima „Tara a oamenilor lui Anu“.

DIN LEGENDELE PLAIULUI

Ilie Mandricel este profesor de romana in comuna Bozioru si un pasionat culegator de legende din zona. Domnia sa a strans un numar impresionant de „povestiri din batrani“, pe care se poate structura o buna parte a istoriei „Tarii Luanei“, „basme“ de o valoare inestimabila, redate asa cum i s-au povestit, respectand particularitatile de exprimare a localnicilor. Ilie Mandricel ar vrea sa publice aceste comori intr-un volum intitulat „Din legendele plaiului“, dar, evident, nu gaseste sponsori. Basmele stranse de Ilie Mandricel ne-au fost calauze atat prin istoria „normala“, cat si prin „credintele stravechi si practicile magice, unde localnicii plonjeaza in mitologie“, dupa cum se exprima profesorul.

CERCETATORUL VASILE RUDAN, DESPRE EXPERIMENTELE DIN MUNTII BUZAULUI: CEATA ALBASTRA

In urma unor teste experimentale efectuate intre 1978 - 1981, in regiunea Bozioru, a rezultat ca in anumite situatii cand se intruneste un numar nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura) este posibila disparitia instantanee a unor persoane. In aceasta zona au loc unele fenomene paranormale ce inca nu pot fi explicate prin legile fizicii asa cum le cunoastem in prezent. Inexplicabila este si „ceata albastra“, stralucitoare, cu irizari ciudate, care se manifesta sub forma de cupola, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase si avand 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3, 4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente pot aparea halucinatii, vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat“ violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei“, experimentele fiind facute la un interval de doi ani. Apropierea de ceata albastra creeaza o stare de teama ce se transforma treptat in spaima incontrolabila, cand subiectul este aspirat cu violenta intr-un tunel energetic turbionar, la capatul caruia se vede o lumina alba, stralucitoare. 
  

         Invitat in 2006 la emisiunea “Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, intamplarile  si misterele din Muntii Buzaului .

                                                                                                                                                                                   

                                                               

                                                                              

      Fotografia cu dematerializarea bratului cameramanului care filma experimentele de tip militar:

DILATAREA TIMPULUI

In acel tunel energetic, timpul se dilata. Omul este supus unor solicitari fizice si psihice foarte puternice, simte ca se sufoca. La „expulzarea“ subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, stralucitor, este o liniste totala, omul se simte bine, are senzatia ca se afla in stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simtul orientarii in teren pentru un interval de maximum doua ore, vede peisajul inversat, ca in oglinda si crede ca cei din jurul sau nu sunt cum ar trebui sa fie. In zona respectiva s-au facut si experimente de comunicatie telepatica, efectuate pe grupe de subiecti copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apararii Nationale. S-a constatat ca in timpul cetii albastre turbionare, comunicatiile telepatice au o acuratete de 96-98 la suta in perceptia mesajului. Testele au fost repetate si in prezenta unei comisii militare. Fenomenul cetii albastre este insotit si de fenomenul descarcarii temporare a pilelor electrice. Nu mai functiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. Dupa disiparea cetii albastre, aparatele si-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat intr-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Ceata albastra este denumita „ceata electronica“ sau „vartej electronic“, fiind responsabila de devierea unui avion cu 160 de km fata de ruta initiala.

                          

   

     

EXPERIMENTE MILITARE SECRETE In anii '80, in Muntii Buzaului s-au efectuat o serie de experimente militare de catre cercetatori angajati pe baza de contract de catre Ilie Ceausescu, care avea o unitate de paranormali langa lacul Gotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau aparitia unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala in anumite conditii geo-magnetice, fiind insotit de tulburari energetice care favorizau transmisia telepatica.
 FURATI DE RUSI In timpul aparitiei "norului gri", pe un fond de un albastru intens imposibil de descris in cuvinte, au fost raportate disparitii de persoane, uneori acestea aparand in alte locuri. Atasatii militari sovietici au facut "schimb de experienta" cu cercetatorii romani, uneori furandu-le pur si simplu rapoartele secrete.  
ASPIRAT DE NORUL GRI Unul dintre cercetatorii angajati de Ilie Ceausescu s-a lasat aspirat de norul gri. El a disparut din fata observatorilor timp de 4 ore, fiind gasit la o distanta apreciabila. A descris o calatorie intr-un univers paralel straniu, asemanator ca peisaj cu cel din care "plecase". I s-a parut ca incursiunea sa a durat pana in 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca in oglinda, si a slabit 8 kilograme in urmatoarele zile. Cercetatorii au numit fenomenul norului gri "poarta timpului", o poarta energetica spre un univers paralel.
 EXPERIMENTUL CERNOBROV In anii '80, in paralel cu cercetarile militarilor romani de la Lacul Gotes, Vadim Cernobrov, nascut si crescut intr-o unitate militara de aviatie, absolvent al Institutului de Aviatie din Moscova, sectia Aerospatiale, si-a constituit un grup de cercetare. Acest grup a batut muntii Rusiei in cautare de anomalii electromagnetice asemanatoare cu cele din Muntii Buzaului. Mergand mai departe decat romanii, Cernobrov s-a apucat sa construiasca o masina a timpului, intr-o fabrica militara dezafectata, avand caracteristicile electromagnetice din zonele studiate. El a reusit, cu aceasta masina, sa dea timpul inapoi cu 3 procente.  
OPT DISPARUTI Rusii au facut cercetari in domeniu inca de pe vremea lui Stalin, cand functiona Institutul de Cercetare a Lumilor Paralele. Experimentele erau conduse de doi academicieni recunoscuti, Kurciatov si Ioffe. In 1952, Lavrenti Beria, seful politiei secrete, a initiat un proces impotriva cercetatorilor acestui institut, soldat cu executarea prin impuscare a 18 specialisti si deportarea in lagare a altor 59. Hrusciov a pus din nou institutul pe picioare, dar, in 1961, un experiment nereusit s-a soldat cu disparitia a opt cercetatori renumiti. Familiile lor cred si astazi ca acestia au fost ucisi dintr-un motiv sau altul, ci nu disparuti pur si simplu.   EXPLOZIA MISTERIOASA

In 1989, pe 30 august, s-a produs cea mai ciudata experienta. Se efectua un test cu un modul al timpului, care cantarea 780 de tone, in insulele Anjou. La bord se aflau trei cercetatori, cand o explozie infernala, fara cauze vizibile, a facut praf arhipelagul de 2 kilometri in diametru. Ultimele informatii de la bord proveneau dintr-o lume paralela, in care modulul, dupa coliziunea cu un obiect mare, ramasese fara sectorul de propulsie.

Cercetatorii n-au murit in acea explozie. In inregistrarile din arhiva se afla urmatoarea relatare: "devenim transparenti, putem sa ne vedem oasele si venele, toate obiectele ne apar duble, este foarte intuneric afara, mai avem oxigen doar pentru 43 de ore, dar nu ne mai putem intoarce".

                                                         

Surse: Adina Mutar - http://www.formula-as.ro/

http://www.esoterism.ro/ro/militsecret.php

TABLITELE CERATE DE LA ROSIA MONTANA, UN TEZAUR AL EUROPEI

 Rosia Montana constituie o comoara nu numai in aur si in alte elemente „top secret” din Tabelul lui Mendeleev, dar si pentru cultura Europei. Daca s-ar tine cont de acest nepretuit tezaur, nu s-ar da niciodata degrevare arheologica.

                                              

Zeul Ianus, cu doua capete, este considerat patriarhul nemuritor (IM PIO) al latinilor, dupa cum se vede in aceasta stela de la Rosia Montana.
Atat de putin mediatizate, tablitele cerate gasite intamplator in galeriile de mine reprezinta o pagina de istorie care nu se potriveste cu teoriile ilogice ale celor care sustin ca romanii au venit in Dacia aducand germenii culturii latine din care a luat fiinta poporul roman si ca dacii nu exploatau aurul in galerii si nu stiau sa-l prelucreze. Concluzia „fireasca” de aici ar fi cea vehiculata de amar de vreme prin cartile de istorie, anume ca niciun tezaur gasit pe aceste meleaguri, nici faimoasele bratari de aur, nu pot  fi dacice! Istoria tripticelelor ( carti cu trei foi de lemn cerat legate intre ele) de la Rosia Montana a fost povestita in detalii in cartea ”Romanica”, de  G. Popa-Lisseanu,  editata in 1926 la tipografia Ion C. Vacarescu.

Documente unice de o valoare inestimabila

Asa aratau „gaurile de aur” din Masivul Carnic, „despre care romanii ziceau ca sunt ale lor”, inchiriindu-le baiesilor cu contract scris.

S-au gasit 50 de piese, dintre care jumatate au fost distruse integral sau partial, din  nepricepere, ignoranta sau rea-credinta, pastrandu-se intregi sau parti doar 25. Cele mai multe au fost scoase din tara si se afla la Budapesta, Viena, Berlin. Prin continutul si destinatia lor, tripticele reprezinta contracte intre ”proprietari” de mine romani  si ”arendasi”, baiesi priceputi, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate – o lista de bucate pentru un ospat al unui colegiu de meseriasi, contracte de vanzare – cumparare de sclavi si asocieri in vederea exploatarii unor ”gauri de mina”. Am pus in ghilimele ”proprietari”, pentru ca in tablite, formularea este deosebit de interesanta! Dam un exemplu: ”Ulpius Valerius, nestiutor de carte, inchiriaza o groapa de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea nestiutor de carte”. Este cel putin ciudat ca Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! In 1875, tablite asemanatoare mai fusesera descoperite doar in Pompei, intr-un cufar din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitante. Impreuna cu cele de la Rosia Montana, constituie singura dovada a vechimii si raspandirii scrierii cursive in latina prisca!

Limba latina prisca, pe buzele tuturor

In anul 1873, cele 25 de tablite au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de catre eruditul german Teodor Mommsen. Ceea ce sustin toti cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre raspandirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limba, pana la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume. Tablitele cerate demonstreaza ca  minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adica dacii, se intelegeau foarte bine cu romanii in limba latina prisca sau ”vulgara”. In tablite se stipuleaza clar ca, desi aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu stia a scrie literele” -, ei se intelegeau verbal asupra obiectului contractului. Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o intrebare legitima: cand anume invatase neamul trac, in masa, limba latina prisca? Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice. Asta ar insemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar asa ceva nu se intampla decat in tarile cu guvernanti educati, care stiu ce inseamna cultura.  Tripticele au fost descoperite in mai multe mine. La Larnic, pe langa tablite, s-a gasit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condeiu si pe care astazi il folosesc ca instrument pentru a incondeia ouale de Pasti. In minele din Letea, langa triptice, a fost gasit si cadavrul unui barbat cu barba lunga, cu varsta apreciata la 40 de ani. Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, avand si o vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adancime de 277 metri, au fost gasite cele mai multe triptice, impreuna cu obiecte casnice.

“Ungurii” de pe tablita greceasca  
   

               

   Toporul gasit pe Valea Mozacului, cu inscriptia  ”SVI MI PIE”,  datand  din 1500-1375 i.Chr.

Unul din tripricele descoperit in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia acestuia l-a vandut in anul 1834 librarului anticar Samuel Nemes. La acest anticar au ajuns si unele tablite in limba greaca, pe care a incercat sa le falsifice. G. Popa-Lisseanu scria in ”Romanica” despre incercarea grosolana de falsificare a tablitelor:  “Pe alocuri, ceara fusese topita atat cat sa se stearga literele initiale si, pe langa unele vorbe barbare fara de niciun inteles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti, rau formate, au aparut numele mai multor eroi din migratiunea huno-ungarica”, in incercarea de a croi o istorie halucinanta a unor asa-zisi sclavi maghiari adusi de romani pentru a munci in mine.

Oltenismele latinii prisce                                          

                                             

Tripticele de ceara extrem de rare constituie o dovada a raspandirii limbii latine vulgare in secolul II d. Chr.

Textul fiecarui document se scria de doua ori. Scopul dublei transcrieri era sa se poata sti cuprinsul textului intern, fara a se desface sigiliile ce-l pecetluiau, iar scopul contactului era, dupa cum stipula cel ce le scria, sa se fixeze si in scris obligatiunea verbala. Fiecare triptic este scris de aceeasi mana de la cap la coada, inclusiv semnaturile celor sapte martori obligatorii, deoarece, este specificat in contracte, nici cei care sustineau ca sunt proprietari, nici baiesii arendasi, nici martorii ”quia se litteras scire negavit” (nu stiau sa scrie literele). O ”ciudatenie” a limbii latine vulgare utilizate in contracte o constituie folosirea ”oltenismelor”, pe care lingvistii le considera tipic romanesti. De exemplu, un martor la un contract de vanzare al unei femei, se subscrie cu formula segnai, in loc  de signavi, adica perfectul simplu romanesc sau ”oltenismul” semnai. In alte parti, gasim iarasi o forma ”autohtona”, ”siesi”, scrisa  ”sies” sau ”sues”. Si aici trebuie sa amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poarta inscriptia in limba latina prisca ”SVI MI PIE”, ”al meu, patriarhul”! Datarea acestui topor este uimitoare pentru adeptii teoriei ca romanii i-au „latinizat” pe daci: 1500-1375 i.Chr. Si atunci, cine pe cine a ”latinizat”?

Latina prisca, din timpul zeului Saue 

       

Printre monumentele epigrafice de la Rosia Montana se afla si o stela inchinata zeului Ianus, cel cu doua capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este incadrat de cuvintele ”IM” si ”PIO”, ”patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu doua capete a fost adorat din timpuri stravechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carui simbol dedicat era soarele. El apare si pe monede dacice anteromane sub denumirea de Ianus. Isidor, in lucrarea sa ”Origini”, ne spune ca ”limba prisca, adica limba batrana, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, din timpul lui Ianus, care i-a civilizat”. Iar limba latina culta, folosita de patura conducatoare, il supara pe Catilina : “Ispraviti cu atatea grecisme in limba, ca nu ne mai putem intelege cu poporul!”.

Enigmaticii scribi ai tripticelor     

                                           

Dintre semnatarii contractelor, vreo suta de nume sunt de origine romana, aceia care pretindeau ca ”gaurile de mina” pe care le inchiriau erau ale lor. Cei mai multi dintre ”arendasi” erau baiesi din tribul Pirustilor, asezat in Rosia Montana in ”vicus Pirustarum”. Alti baiesi, vreo cincisprezece, au nume grecesti si nu este exclus ca si acestia sa se fi avut bine cu dacii, asa cum s-au avut intotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de tablite sunt ”barbare”, originare Daciei. Este interesant cine erau “arendasii” si cei care scriau contractele pentru romanii nestiutori de carte pentru a intelege de ce documentele  n-au fost tinute la centrul tuturor minelor stapanite de romani, la Zlatna, acolo unde se tineau socotelile referitoare la toate exploatarile aurifere!Istoricii sustin ca minele ”romane” erau exploatate direct de catre imparat, prin ”procuratori aurari”. Tablitele ne spun ca majoritatea procuratorilor erau doar niste liberti, dar de conditie mai buna. In afara de acestia, exista o multime de ”particulari” romani, tot liberti, care pretindeau ca stapanesc ”gropi de aur”. Contractele scrise pe tablite par cel putin dubioase, pentru ca cei care le incheiau erau in afara organizarii exploatarilor de catre procuratori, iar cei care le scriau cursiv in latina vulgara nu erau functionari romani, pentru ca acestia foloseau latina oficiala, culta! Si de ce au fost ”ingropate” in galeriile miniere greu accesibile? S-a spus ca din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate si cu dacii liberi. Cu atat mai mult acestea ar fi trebuit sa fie puse la adapost la centru, pentru ca erau niste acte pe care proprietarii n-ar fi vrut sa le piarda! Se poate presupune fie ca erau ”furtisaguri”, facute pe la spatele comenduirii romane, fie ca ”scribii” erau in bune relatii cu dacii si nu au vrut ca romanii sa fuga cu astfel de acte de proprietate.

Dacii au sapat galeriile   

       Maniera de abataj, trapezoidala, din Masivul Carnic, caracteristica dacilor, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, acum amenintate sa dispara in cianura, pentru ca Gold Corporation vrea sa conserve galeriile „romane”.

Incepand  cu 1999, la Rosia Montana a cercetat o echipa de arheologi si specialisti francezi de la Centre National de la Recherche Scientifique, de la Unite Toulousaine d’Archeologie et d’ Histoire (UTAH) si de la Universitatea ”Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnica Babes Bolyai din Cluj si de la Universitatea Tehnica din Munchen. La UTAH exista un departament de arheologie miniera, foarte avansat ca metode de cercetare. Rezultatele cercetarilor laborioase au fost publicate in volumele ”Alburnus Maior”. Conform acestor specialisti, „stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Rosia Montana”. Este vorba de simboluri stravechi, folosite de populatia autohtona din cele mai vechi timpuri. Dar concluzia care ii da peste cap pe „academicieni” este urmatoarea: ”In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. De fapt, dupa diferitele faze de sapare observate in plan si topografia lucrarilor acestei retele, nu este posibil sa se distinga importante schimbari in tehnica miniera. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare ca rezida in introducerea opaitului, pentru care sunt sapate nise in pereti. Inainte se foloseau bete de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea miniera dacica era bine dezvoltata in subteran la Rosia Montana, atat la Tarina, cat si la Carnic, in cursul celor trei secole care preced cucerirea romana. Apoi, dupa cucerirea si relansarea activitatii miniere, s-au reluat lucrarile deja sapate in epoca preromana si vor fi fost date in utilizarea probabila a acelorasi familii de mineri indigeni. Acesti ultimi pastratori ai unui mestesug ancestral vor continua sa-si deschida santierele lor in aceeasi maniera de abataj atat de caracteristica, cu proportii regulate, calibrate si foarte geometrice, probabil o tehnica miniera dacica”. Si atunci, cum sa nu ne infurie acordarea degrevarii arheologice si reclama in care se spune ca „Rosia Montana are nevoie de bani pentru conservarea galeriilor romane”?!

Descrierea tăbliţelor

Tăbliţele cerate sunt mici scândurele de lemn, unite câte două (diptice) sau câte trei (triptice), acoperite cu ceară de albine, pe care în antichitate se scriau diverse texte, mesaje, socoteli sau altceva.
După locul descoperirii lor, tăbliţele cerate de la Roşia Montană provin din minele aflate în Munţii Igren, Letea şi Cârnicul Mare.
După perioada în care au fost scrise, ele provin din vremea împăraţilor romani Antoninus Pius (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180). O singură tăbliţă provine din perioada împăratului roman Hadrianus.
Motivul pentru care tăbliţele cerate au fost ascunse în minele de aur nu se cunoaşte, se presupune doar că ele ar fi fost depozitate acolo în urma invaziei marcomanilor. Faptul că ele rămas ascunse în mine timp de mai bine 1.500 ani sugerează că proprietarii lor ori au murit în timpul invaziei marcomanilor, ori cp nu s-au mai întors niciodată din refugiul spre care plecaseră din calea atacatorilor.

• Tăbliţa nr. 1 s-a descoperit în anul 1786 de către un anume George Iancu în mina unui proprietar numit Lorincz. Mina se afla pe Muntele Igren. Este singura tăbliţă cerată din cele găsite în jurul Roşiei Montane, care are inscripţia în limba greacă. Descoperitorul a dăruit tăbliţa descoperită, ruptă în două, funcţionarului minier Daniil Gomboş. Tăbliţa a ajuns ulterior în custodia fostului muzeu Battyaneum din Alba Iulia.

• Tăbliţa nr. 2 a fost descoperită la 20 mai 1788 în mina Sfântul Iosif din Muntele Letea. Ea este un triptic (este alcătuită din trei scândurele de lemn). A fost scrisă la data de 9 februarie 167 şi cuprinde procesul de lichidare a societăţii de înmormântare din Roşia Montană (un fel de casă de ajutor reciproc în caz de deces a membrilor unei asociaţii). A ajuns în colecţia unui muzeu din Budapesta, în stare destul de deteriorată din cauza faptului că a trecut pe la prea mulţi posesori care nu au ştiut să o manipuleze corespunzător.

• Tăbliţa nr. 3 a fost descoperită în anul 1790 în Muntele Letea. A fost scrisă la data de 17 septembrie 159 şi textul scris pe ea este un act de împrumut. Din cauza stării avansate de deteriorare a fost descifrată numai parţial. A ajuns în colecţia unui muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 4 a fost descoperită în anul 1855 în mina Sfânta Ecaterina. Ea este un triptic, iar textul ei este tot un act de împrumut. Două dintre foile tăbliţei s-au păstrat la un muzeu din Cluj până în timpul Primului Război Mondial, când au fost transferate la Budapesta. A treia foaie a tăbliţei a ajuns în posesia lui Timoteo Cipariu, care a donat-o, împreună cu toată biblioteca sa, Muzeului Arhidiecezan din Blaj.

• Tăbliţele nr.5-13 au fost descoperite deodată, la 24 iulie 1855, tot în mina Sfânta Ecaterina. Au fost găsite într-o gaură făcută în peretele unei galerii. Una dintre tăbliţe a fost scrisă la 20 octombrie 162. Împreună cu tăbliţele au mai fost descoperite mai multe obiecte: o împletitură din păr, cu o lungime de 60 cm, o masă cu pupitre, un butoi, bucăţi de ciubare, o covată din lemn, un vas cu o capacitate de cca 100 litri, bucăţi de material textil şi lămpi şi linguri de lemn. O parte dintre obiecte au ajuns la un muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 14 a fost scrisă la data de 16 martie 139 şi este un contract de vânzare-cumpărare a unei sclave. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 15 a fost descoperită la data de 24 iulie 1855 în mina Sfânta Ecaterina, împreună cu încă o tăbliţă întreagă şi patru fragmente. Ea a fost scrisă la data de 16 mai 142 şi este un contract de vânzare-cumpărare a unui sclav. Aceste tăbliţe au ajuns în posesia lui Timotei Cipariu.

• Tăbliţa nr. 16 s-a descoperit în anul 1855 în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la 6 mai 169. Textul înscris pe ea vorbeşte de cumpărarea unei case. A intrat în posesia unui muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 17 a fost descoperită în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la data de 23 octombrie 163. Cu toate că tăbliţa a fost spartă, s-a putut descifra textul ei, care este un contract de arendă.

• Tăbliţa nr. 18 a fost descoperită în mina Ohaba Sfântul Simion şi a fost scrisă la data de 20 mai 164, fiind un contract de arendă. Până înainte de Primul Război Mondial, această tăbliţă a fost păstrată la Cluj. Textul ei a putut fi descifrat aproape în întregime de către specialişti, iar acesta ne spune că fiul lui Memmius Asclepius arendează lui Aurelius, fiul lui Adiutor, din 20 mai 164 până la 13 noiembrie acelaşi an, o mină de aur pentru 70 denari. Arendaşul se obligă să plătească preţul arendei în rate egale, iar proprietarul îşi ia angajamentul să dea arendaşului o despăgubire de 5 sesterţi pe zi în cazul când ar strica târgul fără învoirea arendaşului, aceeaşi sumă urmând a fi plătită de arendaş faţă de proprietar dacă nu ar plăti arenda la termenul prevăzut. Textul tăbliţei, în latină în original, este următorul:

„[Macri]no et Celso cos XIII kal. Junius Flavius Secundinus scripsi rogatus a Mem- \ mio Asclepi, quia se lit[ter]as scire negavit, it quod dixsit se locas[se] et locavit \ operas s[ua]s opera aurario Aurelio Adiutori ex ha[c] die [in] idus Novembres \ proxsimus [*se]ptaginta liberisque. [Mercede]m per [te]mpora accipere \ debetit. S[u]as operas sanas va[le]ntes [ede]re debebit, conductor [s(upra) s(cripto)]. \ Quod si invite condu[c]tore recedre aut cessare voluer[it, da]re \ debebit in dies singulos HS V numeratos c[Quod si] \ fluor inpedierit, pro rata conputare debebi[t]. Conductor si tem[po]- \ re peracto mercedem sol[v]endi moram fecerit, ead[em] p[oena] \ tenebitur exceptis cessatis tribus. Actum Immenoso maiori Titus Beusantis Socratio Socrationis [M]emmius Asclepi qui et Bradua”

• Tăbliţa nr. 19 a fost găsită tot în mina Ohaba Sfântul Simion şi textul său este tot al unui contract de arendare a unei mine.

• Tăbliţa nr. 20 a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la 29 mai167, fiind o chitanţă pentru 50 denari.

• Tăbliţa nr. 21 a fost găsită la 24 iulie 1855 în mina Sfânta Ecaterina şi a fost scrisă la data de 28 martie 167. Este un diptic şi a intrat în posesia directorului din acea vreme a liceului reformat din Aiud, de unde a ajuns proprietatea unui muzeu din Berlin.

• Tăbliţa nr. 22 a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina şi nu se cunoaşte data la care a fost scrisă. Din ceea ce s-a putut descifra din text, tăbliţa fiind spartă în mai multe bucăţi, se poate înţelege că e vorba de o tranzacţie încheiată în urma unui proces. A ajuns în posesia unui muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 23 şi nr. 24 au fost găsite în mina Sfânta Ecaterina în anul 1855. În anul 1857 tăbliţele se aflau în posesia liceului reformat din Aiud. Ele cuprind lista de bucate alcătuită de magister cinae, adică organizatorul unui banchet. Textul de pe a patra pagină cuprinde lista de cheltuieli făcută pentru banchet:

În ajunul calendelor lui mai (30 aprilie)...............denari 176

5 miei......................................................................18

1 purcel.................................................................. 5

pâine albă...............................................................2

tămâie de prima calitate, 1 sextariu (0g, 547)..........3

vin bun, 3 hemine(01, 822).....................................2

vin de rând, 3 congii (01, 5818)...................97

verdeţuri (legume)..............1 şi o semiuncie

bacşiş.......................denari 13/14

oţet, o hemina (0,524) ............

sare şi ceapă....................15/24

? ..................................2

? ..................................2

apoi (poate ca totaluri?) .........150 şi apoi 160

• Tăbliţa nr. 25 se prezintă sub forma a mai multor fragmente. Nu e clar dacă e vorba de fragmente provenind dintr-o singură tăbliţă sau din mai multe.

• Tăbliţa nr. 26 a fost găsită în mina Ohaba Sfântul Simion în anul 1854 şi a fost scrisă la data de 5 februarie 131, fiind un contract.

• Tăbliţa nr. 27 cuprinde fragmente de text în legătură cu un contract. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 28 se prezintă tot fragmentar, fiind vorba în textul ei tot de un contract. A ajuns în proprietatea unui muzeu din Budapesta.

• Tăbliţa nr. 29 a fost găsită în mina Sfânta Ecaterina. Textul ei este un contract. A ajuns la Muzeul Arhidiecezan din Blaj.

• Tăbliţa nr. 30 s-a aflat în posesia Muzeului Arhidiecezan din Blaj şi a fost descoperită în stare fragmentară.

• Tăbliţa nr. 31 a fost descoperită în anul 1820 într-o galerie a minei Sfântul Ladislau din Muntele Cârnicu Mare. A ajuns în posesia preotului sas din satul Guşteriţa, judeţul Sibiu. Despre soarta celorlalte tăbliţe care au fost găsite împreună cu aceasta nu se ştie nimic.

• Tăbliţa nr. 32 a fost descoperită în mina Sfântul Ladislau şi cuprinde sigiliul unui funcţionar al imperiului, din vremea împăratului Antoninus.

• Tăbliţa nr. 33 este extrem de deteriorată, de pe ea putându-se citi doar fragmente din câteva cuvinte. A ajuns în muzeul de la Blaj.

• Tăbliţa nr. 34 a fost descoperită în anul 1855 şi a fost scrisă la data de 4 octombrie 160, fiind un contract de vânzare-cumpărare, prin care Legiunea  XII Germina cumpăra o sclavă.

 Surse:http://www.enational.ro/romania-mea/tablitele-cerate-de-la-rosia-montana-un-tezaur-al-europei-49380.html/ si http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tablitele_cerate_de_la_Rosia_Montana