TABLITA 1 - THOTH ATLANTUL

Istoria lui Thoth, Atlantul

Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor

paznicul documentelor, atotputernic rege, magician

trăind din generație în generație,

pregătindu-mă să cobor în sălile din Amenti,

am scris spre a-i îndruma

pe cei care vor veni după mine,

aceste documente ale atotputernicei ințelepciuni a Marii Atlantide.

In marele oraș din KEOR, pe insula UNDAL,

într-un timp foarte îndepărtat, am început această incarnare.

Preaputernicii atlanți au trăit și au murit altfel

decât o fac oamenii din epoca de acum,

din eon în eon și-au reînnoit viața

în Sălile din Amenti unde râul vieții curge etern.

De o sută de ori câte zece

am coborât pe întunecatul drum ce duce spre lumină,

și de tot atâtea ori am urcat din

întuneric spre lumină cu forțe și puteri reînnoite.

Acum încă o dată voi cobori

iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.)

nu vor mai ști de mine.

Dar într-un timp ce nu s-a născut încă mă voi ridica din nou,

preaputernic, cerând socoteală

celor rămași în urmă.

Atunci să vă feriți, voi cei din KHEM,

învățătura de mi-ați fi trădat,

căci arunca-vă-voi

în întunericul cavernelor de unde ați venit.

Să nu-mi trădați secretele

oamenilor nordului

oamenilor sudului

ori blestemul meu se va abate asupra voastră.

Nu uitați să luați aminte la cuvintele mele

pentru că sigur mă voi reîntoarce

și voi cere de la voi ceea ce păziți.

Da, chiar și de dincolo de timp

și de moarte mă voi întoarce,

răsplătind sau pedepsind

după loialitatea fiecăruia.

Măreț fost-a poporul meu în timpuri apuse,

măreț dincolo de înțelegerea

oamenilor ce-s acum în jurul meu;

având știința ințelepciunii celor de demult,

cautând departe în inima infinității

cunoștințe ce aparțineau tinereții Pământului.

Înțelepți eram datorită înțelepciunii

Copiilor Luminii care trăiau printre noi.

Puternici eram datorită puterii ce venea

din focul etern.

Iar mai presus de toate, cel mai important intre

copii omului era tatăl meu, THOTME,

paznicul marelui templu,

punte intre Copii Luminii

care locuiau în templu și

rasele de oameni care populau cele zece insule.

Sol, după Trei,

al Locuitorului din UNAL,

vorbind Regilor

cu o voce căreia trebuia să i te supui.

Crescut-am acolo până la maturitate,

fiind învățat de tatăl meu misterele străvechi,

până când, în timp, crescu în mine focul înțelepciunii,

iar acesta se transformă într-o flacără ce mă consuma.

N-am dorit altceva decât atingerea înțelepciunii.

Până când într-o măreață zi porunca veni de la

Locuitorul Templului, să fiu adus în fața lui.

Puțini erau aceia intre copiii omului

ce priviseră acea față și trăiseră apoi,

căci Copii Luminii nu sunt precum fii omului

când nu sunt încarnați într-un corp fizic.

Ales fost-am dintre fii omului,

educat de către Locuitor astfel ca

țelurile lui sa fie îndeplinite,

țeluri nenăscute încă în pântecul timpului.

Epoci întregi am locuit în Templu,

acumulând din ce în ce mai multă înțelepciune,

până când și eu m-am apropiat de lumina trimisă de marele foc.

Mi-a arătat calea spre Amenti,

lumea de dincolo unde stă marele rege pe tronul său.

Adânc m-am plecat în semn de respect în fata Maeștrilor Vieții

și a Maeștrilor Morții, primind în dar Cheia Vieții.

Eliberat eram de Sălile din Amenti, alungând moartea din cercul vieții.

Departe spre stele călătorit-am până când spațiul și timpul au dispărut.

Dupa ce sorbit-am cu nesaț din cupa înțelepciunii,

am privit în sufletele oamenilor unde-am descoperit

mistere și mai mari și m-am bucurat.

Căci doar în Căutarea Adevărului putea Sufletul meu

să se liniștească și flacăra din mine să se stingă.

De-a lungul epocilor am trăit,

urmărindu-i pe cei din jurul meu gustând din cupa morții

și întorcându-se apoi în lumina vieții.

Treptat, din Regatele Atlantidei se răspândiră valuri

de conștiință contopite cu mine,

pentru ca apoi ele să fie înlocuite de semințele unei stele inferioare.

Supunându-se legii, cuvântul Maestrului crescu ca o floare.

Înspre întunericul din străfunduri se îndreptară gândurile Atlanților,

Până când, în sfârșit în această mânie sosi din AGWANTI, (cuvântul Agwanti nu are un echivalent in limba engleză;înseamnă o stare de detașare. n.tr.) 
Locuitorul, rostind Cuvântul, chemând puterea.

Adânc în inima Pământului, fii din Amenti auziră,

și auzind produseră preschimbarea florii focului

care arde etern, îl transformară folosind LOGOS-ul,

până când marele foc își schimbă direcția.

Peste lume se năpustiră atunci marile ape,

înecând și scufundând,

schimbând echilibrul Pământului

până când doar Templul Luminii mai ramase

întreg pe marele munte de pe insula UNDAL

care se ridica dintre ape,

doar câțiva mai trăiau

salvați de furia apelor.

Mă chemă apoi Maestrul, zicând:

Adună-mi poporul.

Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am învățat,

până vei ajunge pe pământul barbarilor păroși,

ce locuiesc în peșteri, în deșert.

Acolo urmează planul pe care îl știi deja.

Adunatu-mi-am atunci poporul și

am intrat în marea navă a Maestrului.

In sus ne-am ridicat dimineața.

Întunecat sub noi se vedea Templul.

Brusc peste el năpustitu-s-au apele.

Dispărut de pe suprafața Pământului,

până când vremea va sosi, era mărețul Templu.

Foarte repede ne-am îndreptat spre soarele dimineții,

până când sub noi se întinse tărâmul copiilor din KHEM.

Mânioși, ne-au întâmpinat cu măciuci și sulițe,

pe care le agitau în aer, dorind să înjunghie și chiar să-i distrugă

pe fiii Atlantidei.

Atunci ridicatu-mi-am toiagul îndreptând spre ei o rază vibratorie

care ii făcu să rămână nemișcați ca niște bucăți de piatră de pe munte.

Apoi vorbitu-le-am cu o voce calmă și pașnică, povestindu-le despre

puterea Atlantidei,

afirmând că suntem copiii Soarelui și mesagerii lui.

Intimidatu-i-am apoi arătându-le puterile mele magice

până când au ajuns să se târască la picioarele mele când s-au putut mișca

din nou.

Mult timp am locuit pe tărâmul numit KHEM, mult, mult timp.

Ascultând poruncile Maestrului, care deși doarme trăiește de-a pururi,

am trimis de la mine pe Fiii Atlantidei, i-am trimis în toate zările,

sperând că din pântecul timpului înțelepciunea poate reapărea în copiii ei.

Mult timp petrecut-am în KHEM,

făcând lucruri mărețe cu ajutorul înțelepciunii din mine.

In sus crescură spre lumina cunoașterii copii din KHEM,

udați de ploile înțelepciunii mele.

Deschis-am atunci drum spre Amenti ca să-mi pot păstra puterile,

trăind din epocă în epocă ca Soare al Atlantidei,

păzind înțelepciunea, păstrând documentele.

Câțiva dintre fiii KHEM-ului,

atrăgându-i pe ceilalți în jurul lor,

crescură încet în forța Sufletului.

Acum, încă o dată, cobor dintre ei în întunecatele săli din Amenti,

adânc în sălile subterane, înaintea Maeștrilor puterilor,

față în față încă o dată cu Locuitorul.

Ridicatu-m-am sus deasupra intrării, o trecătoare, o poartă ce duce spre

Amenti.

Puțini ar avea curajul sa îndrăznească, puțini trec poarta spre

întunericul din Amenti.

Ridicat-am deasupra intrării, o puternică piramidă,

folosind puterea ce întrece forța Pământului (gravitația, n.tr.).

Adânc, foarte adânc am așezat casa-de-forță sau camera,

din care am sculptat o trecătoare circulară ce ajunge aproape de măreața

adunare.

Acolo în vârf, am așezat cristalul, ce trimite raze spre "Timp-Spațiu",

atrăgând forța din eter, și concentrând-o către trecătoarea spre Amenti.

Construit-am și alte camere care par a fi goale,

totuși ascunse în ele se află cheile spre Amenti.

Cel ce cu curaj va porni spre tărâmurile întunecate

să se purifice mai întâi prin post îndelungat.

Să se întindă în sarcofagul de piatră din camera mea.

Apoi ii voi dezvălui marile mistere.

Curând se va îndrepta spre locul unde îl voi întâmpina,

chiar și în întunericul Pământului îl voi întâmpina, eu,

Thoth, Maestrul Înțelepciunii, îl voi întâmpina

și voi trăi alături de el de-a pururi.

Construit-am Marea Piramidă,

după modelul piramidei forței Pământului,

arzând etern astfel că, și ea,

să rămână de-a lungul secolelor.

In interiorul ei, am așezat cunoașterea despre "Știința-Magiei"

astfel ca să pot fi aici când mă reîntorc din Amenti,

da, în timp ce dorm în Sălile din Amenti,

Sufletul meu ce hoinărește liber se va reincarna,

va locui intre oameni în această formă sau în alta. (Hermes-de trei ori

născutul)

Trimis pe Pământ al Locuitorului sunt,

îndeplinindu-i poruncile astfel ca mulți sa fie ridicați.

Acum mă întorc în Sălile din Amenti,

lăsând în urmă ceva din înțelepciunea mea.

Păstrați-o și urmați porunca Locuitorului:

Ridicați întotdeauna ochii spre lumină.

Cu siguranță, în timp, veți deveni una cu Maestrul,

Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți una cu Maestrul,

Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți una cu TOTUL.

Acum, plec de la voi.

Nu uitați poruncile mele,

păstrați-le și respectați-le,

iar eu voi fi cu voi,

ajutându-vă și îndrumându-vă spre Lumină.

In fața mea se deschide poarta.

Cobor în întunericul nopții.