29 mai 2011

UN MISTER ISTORIC: STATUILE DACILOR DIN ROMA



Muzeele Romei sunt pline de statui neștiute de daci. Înfățișarea lor reprezintă, însă, un mister. Învinșii au figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane. Admirați de zeci de mii de vizitatori, dar uitați total de urmașii lor din Carpați, dacii din Vatican și de pe Arcul lui Constantin ii lasă repetenți pe istoricii noștri și pe domnul ministru al Culturii.
 
Intre două statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se află un bust colosal, săpat în marmură frigiană: cel mai mare bust din întreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numără peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezintă un dac. Cu palma dreaptă așezată peste încheietura mâinii stângi, cu mantia despicată la coate, fruntea ușor încruntată și gura întredeschisă, privește înainte, drept și liniștit: după aproape două mii de ani, el încă privește spre Dacia.


 Întâlnire de taină:DACII DIN VATICAN




Puțini sunt acei ce știu ca în muzeele lumii există un număr mare de statui, busturi și capete reprezentând daci. O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în 1946 și număra 26 de piese. O a doua numărătoare, făcută în 1980, a crescut numărul acestora la 40. In sfârșit, o teză de doctorat, dedicată recent acestui subiect, de către un specialist în istoria artei, Leonard Velcescu, strânge laolaltă peste o suta de astfel de reprezentări de daci, iar numărul lor este cu siguranță mai mare.  Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar până la trei metri, capetele și busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atât de multă atenție din partea artiștilor plastici, iar Columna lui Traian, operă genială, care a revoluționat arta romană, este un argument în plus în acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului în Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost făcute la comanda împăratului învingător, special pentru a-i împodobi forul. Toate sunt însoțite de eticheta "prizonier dac". Sunt daci cu priviri semețe, dar cu o atitudine liniștită, fie tineri, fie mai bătrâni, fie nobili, fie daci de rând. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se află un astfel de bust de nobil dac, ce depășește trei metri, cu tot cu soclu, dăltuit în marmură frigiană violacee cu vinișoare. Turiștii de toate neamurile se opresc impresionați și se fotografiază lângă sculptura cu numărul de inventar 1697, fără să știe al cui chip și suflet este închis în marmura prețioasă. 

Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, deși cu privirile șterse de trecerea timpului, se află în același muzeu, în sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibilă publicului. Am găsit-o închisă, dar la o simplă privire prin sticla dușmănoasă care ne despărțea, am zărit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominând intrarea în încăpere. Cum nu puteam rata o întâlnire atât de tulburătoare cu istoria, am obținut permisiunea specială de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lăsat repede în urma atâtea minuni tentante ale artei adăpostite la Braccio Nuovo, începând cu mozaicurile prețioase, vechi de două mii de ani, care îmi furau ecoul pașilor, și până la colosala statuie a fluviului Nil personificat, și am alergat, printre zei decadenți, amazoane rănite și împărați romani, spre întâlnirea cu cei trei daci. Pe partea dreaptă a salii, la numărul 9, se află un comatus, dac de rând în floarea vârstei, cu plete bogate, ușor ondulate, și barba scurtă. In comparație cu el, capetele de romani din stânga și din dreapta sa sunt de două ori mai mici. Tot pe partea dreaptă, parcă urmărindu-i din ochi pe daci, se află un bust al împăratului Traian. Turul salii continuă pe partea stângă unde, aproape de ieșire și oarecum față în față cu cel dintâi cap de dac, se află și celelalte două. Un tânăr comatus poartă numărul de ordine 115 și inscripția "Captivus Dacus" (Dac prizonier). Are barba foarte scurtă, părul tăiat pe frunte, buzele întredeschise și aceeași atitudine mandră, dar calmă. In sfârșit, la numărul 124, se află un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta căciulă. Este mai în vârstă decât ceilalți doi, barba stufoasă ii este elegant aranjată, are părul tuns scurt la spate și fruntea ușor încruntată. Privirea ii este dreaptă, pomeții ușor proeminenți, întreaga înfățișare denotă inteligentă și hotărâre. Despre acest chip s-a spus, de multă vreme, ca ar fi al însuși marelui rege Decebal.
La ușa sălii, turiștii protestează: vor și ei înăuntru. Sunt singură, privilegiată, în imensitatea salii, fată în fată cu chipurile atât de vii, atât de adevărate, ale unor daci de seamă. Pașii carabinierului se apropie, anunțându-mi sfârșitul întâlnirii. Ii mai privesc în ochi încă o dată pe cei trei daci. In tăcerea Vaticanului, aproape că ii aud murmurând, cu buzele întredeschise, o rugăciune. 


Calea Triumfului: DACII DE PE ARCUL LUI CONSTANTIN:


In luna februarie, la orele opt ale dimineții, Roma încă nu este inundată de turiști. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care împărații romani își desfășurau procesiunile triumfale, se află cel mai mare arc de triumf din Roma, rămas în picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat în cinstea acestuia după victoria sa de la podul Milvius, împotriva lui Maxentiu. Evenimentul se întâmpla la începutul secolului al IV-lea al erei creștine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc înfățișează scene de lupta dintre daci și romani. Trecuseră deja două secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dăinuiau în memoria romanilor. Se consideră că aceste basoreliefuri făceau parte, inițial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost înlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi înlocuiți. Dar, fapt și mai tulburător, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte și patru pe cealaltă parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante străjuiesc arcul la o înălțime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rând, fără căciuli. Cu toții au o atitudine demna, au capetele ușor aplecate și mâinile împreunate. Au bărbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub căciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umăr și le ajung pana la călcâie. Pantalonii sunt strânși la glezne, în picioare au opinci. 

 
Arcul lui Constantin cu cele opt statui colosale de daci, așezate deasupra coloanelor:
Privind în sus, către ei, ai impresia ca se uită la tine cu blândețe și înțelegere, dar în același timp, scrutează zarea, pană dincolo de mări și țări, în Dacia lor. Statuile provin, cu siguranță, tot din Forul lui Traian. Fie împodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niște statui de daci, pe un monument ridicat la două secole după epoca lui Traian? Reprezentau oare dacii modelul de dușman greu de înfrânt, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate și ințelepciune ale celor opt daci glorificau, din contră, măreția împăratului triumfător? Indiferent de răspuns, dacii din Roma par învingători, nu învinși.
  Turiștii încep să umple Colosseum-ul, cei mai mulți ignorând frumusețea statuilor de pe arcul de triumf. Mă alătur lor, fără să pot fi impresionată prea tare de acest imens amfiteatru, în care a curs atât de mult sânge, s-au ucis atâtea animale și atâția oameni. Colosseum-ul este, pentru mine, cel mai bun loc pentru a admira, de la înălțime, chipurile scăldate de eternitate ale dacilor de pe Arcul lui Constantin.



Întoarcerea dacilor



 

Un bust enorm, probabil, cândva, statuie întreagă, se află la Muzeul Borghese: un tânăr dac, cu ambele mâini lipsă si cu fata zdrobită. Alte statui, capete și busturi de daci se găseau odinioară în Roma, în muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar în atelierele unor sculptori, precum Canova și Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se oprește aici. Din păcate, colecțiile au fost mutate de colo-colo, au fost vândute, descompuse, reîntregite, iar urma dacilor a fost pierdută adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florența se află câteva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se găsesc la Napoli. In afara Italiei, ii găsim în multe muzee și colecții private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, în Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit în 1999, în Forul lui Traian, și a fost expus, de curând, pentru scurta vreme, la Muzeul Național de Istorie a României din București.
Dacilor din muzee le mai zâmbește câte un turist grăbit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai amintește poate, vag, de scânteierile sabiei curbate, în ultima lor luptă de apărare a Sarmisegetuzei. Dacii din parcuri privesc de secole trecătorii, mereu alții, tot mai grăbiți, iar câte o pasăre se mai odihnește pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umărul stâng cu o fibulă domnească. Iar în depozitele prăfuite, din când în când, un paianjen își țese pânza în câte o palmă de dac... Cine să le poarte de grijă? Cine sa le redea identitatea? Cine să le descifreze misterul și sa-i readucă, simbolic măcar, acasă? 

 
Leonard Velcescu un cercetător pasionat al istoriei:
Leonard Velcescu s-a stabilit în Franța de mai multă vreme. Teza lui de doctorat în istoria artelor, susținută în anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentări de daci. Un tânăr modest și o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariază busturi, capete și statui, ci pătrunde în adâncul unor înțelesuri care nu au mai fost accesibile nimănui înaintea sa. Răspunsurile pe care ni le-a dat la cele câteva întrebări pe care i le-am adresat ne-au convins de importanța cu totul excepțională, nebănuită, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale să-i fie răsplătite, măcar cu bucuria și mândria pe care le vor simți cei care, datorită lui, vor afla, poate pentru prima dată, despre acești daci vitregiți de soartă și despre însemnătatea lor imensă în istorie.
"Statuile au fost sculptate după modele reale.   Mulți prizonieri daci au fost aduși la Roma"
- Lucrările de specialitate ne indicau un număr mic de statui de daci. Dumneavoastră ați găsit peste o sută. Cum ați dat de urma lor și de unde provin?
- Am început cu ani în urmă aceasta cercetare a imaginilor de daci în sculptură, cautând prin sălile muzeelor și prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate și abandonate. De altele am aflat datorită mențiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, păstrate acum în muzee și colecții particulare, au fost găsite în mare parte în Forul lui Traian și au fost făcute de artiștii antici romani (oficiali, de la "curte") în perioada lui Traian. Există însă și statui de daci făcute într-o perioada mai târzie, posterioară lui Traian (de exemplu, în timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine și o alta istorie. Este foarte important de reținut că, din punct de vedere iconografic, în timpul lui Traian, arta romană se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipă, adică toate la fel, cum se reprezentau de pildă divinitățile, ci au fost sculptate după modele reale (prizonierii daci au fost duși în număr mare la Roma), într-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioadă. Detaliile sunt minuțios realizate și naturaliste, reprezentând fizionomia detaliată a fiecărui personaj: atitudine demnă, privire ageră, de neînvins, calma la exterior, relativ agitată la interior, gata sa treacă la acțiune, la momentul potrivit. Când mă refer la sculpturile de daci redate în teza mea, vorbesc, bineînțeles, de statui, statui acefale (fără cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, mâini, picioare, încălțăminte - opinci de tipul celor ce se poartă astăzi în Mehedinți - Izverna etc.). Mai am în studiu o serie de imagini de "barbari" (daci) care nu sunt încă incluse în catalogul cărții, încă nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost făcute într-o perioadă mai recentă, într-un stil de amator, provincial, rustic etc.
- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau așezate în antichitate?
- Aceste statui de daci au fost făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian făcute de italieni și, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine în jur de o sută de statui de daci.In curtea principală a forului, aceste statui se aflau la înălțime,  deasupra porticurilor (galeriilor) care înconjurau piața principală a acestui for, cam în dreptul fiecărei coloane care susținea porticul. Acestor statui din marmură trebuie să li se adauge și statuile din porfir roșu-vișiniu care au făcut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate ști exact câte statui de daci au făcut parte din acest portic, menționat de mai multe ori în antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existența lui, din scrieri, căci deocamdată arheologii nu au găsit nimic și nu au reușit sa-l localizeze în complexul forului. De ce nu s-a mai găsit nici o urmă? Pentru că toate complexurile monumentale din Roma au fost "jefuite", materialele au fost descompletate, luate și reutilizate la construcții, mai ales în timpul Renașterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile și nuanțele, asa se poate explica de ce acest portic a dispărut complet: era construit din porfir roșu, material de construcție deosebit de cautat în Renaștere și Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevărat, căci au fost găsite 5 statui de daci din porfir roșu-vișiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florența, iar câteva fragmente în rezervele Forului lui Traian.

STATUI DACI ÎN GRADINA BORGHESE ROMA



"Dacii au mâinile împreunate, nu legate, a
șa cum procedau romanii cu prizonierii barbari"

- Se considera ca toate aceste reprezentări sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decât cea de prizonier?
- Toata literatura de specialitate consideră ca este vorba de reprezentări de daci "prizonieri", însă eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar încerc sa rezum în câteva cuvinte. Daca observam cu atenție aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt într-o poziție demnă, normală, liniștită, de repaus, și nicidecum într-o poziție agitată, furioasă, umilitoare. Aceasta poziție cu mâinile împreunate (nu legate!) se poate vedea și azi la țăranii noștri. Când ceream voie sa fotografiez în România, la sate, țărani în costumul popular, mi se răspundea "așteptați, va rog", își dregeau puțin hainele de pe ei, le scuturau puțin cu mana și - aici devine interesant - împreunau mâinile în fa
ță, la nivelul pântecului, deci luau exact aceeași poziție pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un "barbar", îl legau cu mâinile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mâinilor, cu catușe (foarte asemănătoare cu cele din zilele noastre), cu lanțuri. Însă în cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot să spun ca nu am întâlnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reală) de prizonier, descrisă mai sus.
- Daca nu este vorba de niște prizonieri de război, care era totuși rostul lor într-un for care celebra tocmai înfrângerea dacilor?
- Este foarte mult de discutat în jurul acestui subiect, care are numeroase ramificații și paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a "barbarilor" în inima lumii romane, adică la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat "barbar", în centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitățile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe împăratul Traian. Dar, în urma constatărilor arheologice, putem adăuga ca, în același timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat în mare parte și glorificării dacilor. Învinșii au fost glorificați și omagiați de învingători. Acest lucru consider ca este de o mare importanta și poate fi considerat total ieșit din comun. Adică, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii "barbare", în locul cel mai de preț al lor, Forul.
- Există, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poată spune cu destulă certitudine ca este al regelui Decebal?
- Să nu uităm, domeniul artei nu este o știință exactă, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai puțin susținute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe și un portret al lui Decebal. Am întâlnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamănă foarte mult intre ele și care par a reprezenta același personaj. In mod logic, ne punem întrebarea următoare: de ce oare romanii și-au dat silința de a reprezenta același chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, însuși Decebal. Iar aceste ipoteze devin și mai susținute, dacă comparam aceste capete (unul de la Vatican și doua de la Florența - Gradina Boboli și Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemănările sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, păstrat în Rusia, la Ermitaj, prezintă mari asemănări cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat puțin - și din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolaltă cu celelalte trei - este faptul ca personajul, deși seamănă mult cu celelalte, pare sa fie mai în vârstă. Este posibil să facă parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decât o ipoteză. Mai menționez ca în Forul lui Traian și în alte muzee (la New York, de exemplu) am găsit și copii "barbari". Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian și de la Vatican, și aceștia au fost de acord ca aceste reprezentări de copii, găsite în Forul lui Traian, sunt copii "barbari" (și nicidecum copii de romani), iar îmbrăcămintea ce se identifică pe aceste fragmente și tipurile figurilor lor pledează pentru iconografia dacică. Deci, copii daci.


STATUI DACI -MUZEUL LOUVRE-PARIS






Mai rea decât moartea: uitarea 

 
GALERIA BRACCIO NUOVO, dominată de daci



Au auzit istoricii noștri de Leonard Velcescu si de neprețuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identității noastre? A încercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa împrumute măcar o parte din ele și sa organizeze o expoziție în România? Sau cel puțin sa finanțeze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasă pe acești daci rămași pe meleaguri străine, de doua mii de ani? Sau a încercat sa fotografieze toate aceste reprezentări risipite în întreaga lume și sa alcătuiască un album?
Aceste chipuri de daci ne privesc, peste m
ări și țări și peste secole depărtare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici măcar o singură statuie de dac cu mâinile în lanțuri. Ochii lor ascund o enigmă, expresia lor este aceea a unor înțelepți. De ce au vrut romanii sa ii aibă, în mijlocul Romei și în mijlocul imperiului lor, pe acești enigmatici inițiați, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for și le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea și sacrificiul? Nu Traian și neamul său de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Lor trebuie sa le fim recunoscători pentru că i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dăm afară pe daci din țara lor, prin nepăsarea noastră. Noi suntem cei care continuăm sa le risipim cetățile, fără sa le vedem sufletul în fiecare piatră, cum adevărat jelesc versurile poetului: "De teama sa nu înviem,/ Ne-au risipit cetățile, ne-au ucis altarele,/ Toate frumusețile, ca-ntr-un blestem,/ Ni le-au schilodit. Si-am rămas doar cu soarele./ Din el ne-am croit poteci în pădure, în munte,/ Lângă vetre mărunte./ Dacă te uiți bine, înapoi/ In pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi". 


 STATUIE DAC-MUZEUL ERMITAJ
ARTICOL DE AURORA PETAN

12 comentarii:

Anonim spunea...

multumim de articol,macar de-ar reusi si ministrul culturii sa-l citeasa si sa inteleaga importanta acestor pretioase informatii...iubesc istoria!

Anonim spunea...

De atat amar de vreme ADEVARUL asteapta sa iasa la iveala! chiar nu a devenit vizibil? palpabil?
Caraghiosi, hrapareti, amarati de politicieni romani - ma intreb de ce-o fi trebuit sa existati in prostia voastra personala care ne face atata rau? puteti sa o tineti pentru voi sa va bucurati de ea, atat.

Teo spunea...

Sunt bucuros ca inca mai exista in tara noastra oamenii care doresc sa isi cunoasca trecutul, pacat ca cei carora le sta in putere nu vor sa scoata la lumina gloriosul popor Dac. Sunt mandru si bucuros ca sunt Dac si nu ma consider un urmas al lui Traian, de fapt consider ca tara noastra ar trebuii sa se numeasca Dacia si nu Romania.Dacii au fost un popor intelept, harnic si viteaz iar din aceasta cauza imperiul roman i-a pus la loc de cinste si sunt la loc de cinste pana in zilele noastre.Ce fac istoricii nostri???

Marius spunea...

"DRACO-chipurile de piatra" este un documentar din 2012 pe aceasta tema.

Trailerul il gasiti aici:
http://www.youtube.com/watch?v=pnv5gR3b1J4

Productia s-a finalizat dupa 1 an si jumatate.

"DRACO-chipurile de piatra reprezinta un voiaj cinematografic in antica Dacie, o intalnire cu Zalmoxis, zeitatea uitata a getilor, o suita de intrebari, controverse si imagini relevate mot-a-mot de textele scriitorilor latini si greci contemporani.
Un portret autentic cioplit in piatra de fabulosii artisti romani.
O reteta cinematografica unica, o calatorie vizuala fascinanta in timpurile stravechi"
Mai multe info pe http://www.dracofilm.blogspot.com

Doc spunea...

As face o mica rectificare: "captivvs dacvs" e o inscriptie ulterioara.
Romanii nu i-au cucerit niciodata pe daci/traci/geti, deoarece cand Tracia/Dacia/Getia era o cultura avansata spiritual si tehnologic, romanii nu existau...ei s-au format din combinatia etruscilor (localnicii) si tracii ce au migrat pana in peninsula Iberica.
Istoria "oficiala" e o minciuna scornita si perpetuata de straini.

Bona Fide spunea...

@Doc: Multumesc pentru vizită si comentariu. Articolul a fost scris de doamna Aurora Pețan, de la "Formula As", eu doar am adăugat mai multe fotografii. Sunt total de acord cu dvs., dacii din sculpturi nu sunt nicidecum prizonieri iar istoria oficială este o minciună sfruntată. Deoarece documentele care ar atesta acest lucru ori au fost distruse ori sunt păstrate in secret, momentan singurul indiciu incontestabil prin care putem refuta această minciună este limba română care are cele mai multe cuvinte cu rădăcină latină dintre toate limbile asa-zise francofone. Cei care am invățat limba latină in școală și avem ceva noțiuni din celelalte limbi inrudite constientizăm acest lucru. Totodată aici este rezolvarea misterului care-i macină atât pe străini: cum de românii invață așa de ușor altă limbă, chiar și germanică? Fiindcă latina este "mama" limbii române și "bunica", sau chiar mai mult, "străbunica" celorlalte limbi (părerea mea, franceza ar fi doar "strănepoata")!

Anonim spunea...

Oare statuile dacilor nu sunt cumva aduse din Dacia?
Sunt prea multe semne de intrebare privind rolul si amplasarea lor. Romanii au luat statuile din Dacia pentru ca ele ii reprezentau pe stramosii lor. Le-au asezat la loc de cinste in Roma.

Bona Fide spunea...

@Anonim: Ar putea fi, cel putin unele dintre ele sa fie de aici, mai ales ca la noi in tara nu se mai gaseste nici o statuie; in schimb, sunt expuse peste tot in lume. Spun unele, fiindca de ex. unul din busturile de la Ermitaj este din marmura de Carrara, asadar este discutabil ca fiind autohton, desi putea fi comandat sau executat cu aceasta marmura si pe teritoriul dac. Ciudatenia cea mai mare este ca pe teritoriul nostru nu s-a descoperit niciuna, cel putin asta-i varianta oficiala. Asteptam totusi noutati din Sarmizegetusa...

Anonim spunea...

" Romanii au luat statuile din Dacia pentru ca ele ii reprezentau pe stramosii lor. Le-au asezat la loc de cinste in Roma", bineinteles, citeam undeva tot pe net, ca exista si mai multe statui si documente la Vatican , nerevendicate de statul roman si nici de ministerul culturii din romania ,
la pagina acesta un utilizator spune despre asta
http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/03/17/preemtiunea-dacica/#comment-3043
nu probabil, in mod cert cei coborati din cocotier cu 500 de ani in urma doresc locul 1 la toate capitolele.

Anonim spunea...

cinste romei ca a pastrat si a pretuit statuile dacilor (ceea ce noi romanii nu am fost in stare)la noi intotdeauna au fost alte interese in defavoarea istoriei neamului.noi am distrus aproape toate urmele trecerii noastre de-a lungul vremii pe cand la roma au stiut sa faca din orice piatra o fila de istorie demna de vizitat. din cauza asta roma va fi mereu cetatea eterna si minunea noastra a tuturor unde ne regasim poate mai mult decat in tara noastra din punct de vedere istoric.
de ce s-au distrus o parte din ruinele de la sarmisegetusa ca sa se faca parcare- era necesara parcare acolo nu se putea in alt loc si de ce ruinele romane si baile romane de la geoagiu sunt uitate si nu sunt restaurate si redate turismului istoric. si multe alte locuri din tara noastra frumoasa.dece ne distrugem voit identitatea -nu stim ca cine nu are trecut nu va avea nici viitor.mare pacat

Sinel Tudosie spunea...

,,Limba romaneasca muma iaste limbei latine,si nu viteversa''- Gh.Sincai. Etruscii( tuscii si turdetanii) sunt plecati din Carpati, cu 6000 ani i.e.n., chiar daca ,,specialistii'' sustin ca au venit din Asia Mica.

Anonim spunea...

Sunt mandra de stramosii nostri, depozitarii unei spiritualitati si unui nivel de cunostinte de neegalat. Sunt mandra si fericita ca m-am nascut in mijlocul acestui popor si sper ca in cele mai ascunse profunzimi ale ADN-ului meu am pastrat macar un pic din acea nepretuita mostenire pe care ne-au transmis-o peste ani. Iubesc meleagurile noastre romanesti si tainele acestui pamant sacru si ma rog din tot sufletul ca spiritul mandru, in cel mai frumos sens cu putinta, si comoara sacra a sufletului acestui popor binecuvantat sa reinvie in fiecare dintre noi, pentru a ne respecta si face cunoscuta istoria cu demnitate, la adevarata sa valoare. Mai presus de toate, insa, imi doresc ca romanii sa revina la acel nivel de evolutie spirituala, sufleteasca si intelectuala pe care le-am mostenit de la adevaratii nostri stramosi.