II.Realitatea cosmogonică a Kogaiononului
Bunul Dumnezeu a vrut să descoperim în anii din urmă, pe masive pietre de munte, mai multe incrustări geometrice dacice, care confirmă corectitudinea ipotezei despre "topografia cosmogonică a dacilor" {Fig. 4}.
Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunoșteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar și întregul complex topografic din Fig. 1-4, lipit de Marea Linie Dacică l-am regăsit pe acele pietre {Fig. 5, a, b}.
Noi am numit incrustările dacice de pe pietrele de munte "hărțile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetându-le cu atenție am observat că deasupra Marii Linii se află un nod central, din care iradiază mai multe linii-raze. Suprapunând Marea Linie Dacică despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacică desenată de noi nu a fost greu sa determinăm topografic acest loc {Fig.6}
și sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7}
și ca ea reprezintă Constelația Dragonului, cea care, parabolic vorbind, susține rotația multimilenară a Polului Nord Ceresc {Fig. 8}
și ne arată că întregul complex construit de daci reprezintă în mare o anumită poziție a Dragonului față de Polul Nord Ceresc și față de celelalte constelații (Sarmizegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc).
Acest nod central stă mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea râului Strei; mai jos de acea linie, și în interiorul curgerii Streiului, se află un punct indicat de daci cu o cruciuliță. Acel punct nu poate fi altul decât Sarmizegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se regăsește topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mureș, la nord de Simeria. Liniile care sunt trase din acest nod, dacă sunt omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact în cetățile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc).
Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular întregul lor algoritm, faptul că el se află pe un munte la poalele căruia curge un râu mare (amintim că înainte de tăierea meandrelor Mureșului de către austrieci acest râu avea cam de trei ori mai multă apă decât acum și că în antichitate clima era cam cu 30% mai umedă - deci Mureșul era un adevărat râu mare, navigabil, și, posibil, mai mare ca Tisa, adică principalul afluent al Dunării [Liviu Marghitan, Valea Mureșului - parte integrantă a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul că de pe acest munte se deschid priveliști uluitoare a tarii Hațegului, faptul că anume partea nordică a Dealului Uroi oferă o excepțională priveliște a Cerului Nordic, faptul că din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis să dăm următoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor.
Perighezele noastre în aceste locuri ne-au dat satisfacție deplină. Zidurile antice, necercetate încă, se mai pot urmări și astăzi, mulțimea ceramicii din toate culturile preistorice și istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, stă chiar la suprafață, în mușuroaiele de furnici sau cele săpate de cârtițe. Artefactele demonstrează că la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se află un excepțional megalopolis preistoric, probabil cu funcții sacre. Cel putin unul din valurile de pământ care îl înconjoară repetă iconografic desenul constelației Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai întâlnit și în alte părți ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighezele au mai arătat că partea apuseană și cea nordică de la poalele Dealului Uroi este curată arheologic, lucru care sugerează faptul curățeniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdărește locurile sacre, motiv din care, după părerea noastră, nu sunt locuite nici cetățile dacice), legate și de Apusul de Soare, și de Nordul Înstelat.
Urcarea pe muntele Uroi este posibilă doar pe panta lină, nordică, unde am identificat două drumuri; unul, cel de la răsărit, se pare, avea funcții ritualice, celălalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sărbători religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiași parte nordică a Dealului Uroi a unui vechi val care împrejmuia muntele din partea asta, ușor accesibilă. Până la acest val nu apare nici un fel de urma antropică, dar imediat după el se deschide un adevărat El Dorado arheologic. Ceramica ieșită la suprafață pare a fi din toate vechile epoci ale acestui ținut, locuit încă din timpurile primordiale, dar cea dacică e cea mai multă.
Un deosebit interes prezintă stratul gros de cernoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din vârful dealului, care apare după valul indicat și care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa cernoziomului în partea vestică și nordică de la poalele Uroiului ne-a făcut să presupunem că el a fost adus acolo cu buna știință pentru scopuri care rămân încă neelucidate.
Incă și mai fantastice ni s-au părut cele vreo 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetației) orientate nordic cu o săpătură adâncă {Fig. 9}.
Era clar ca suntem în locul unde mulțimi uriașe de daci (sau alte populații mureșene și simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, după părerea noastră, nu Dealul Uroi este Muntele Sfânt, ci tocmai acest eveniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcări pamântești, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfânt al dacilor, care e în cer, nu pe pământ (atragem atenția ca și Constelația Dragonului are forma unui munte). Adică, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindește în construcțiile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el să fie construit în mai multe exemplare asemănătoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat până acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia căutătorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetăți dacice sunt marcările celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adică temple dacice și nu cetăți de apărare sau de refugiu. Anume funcțiile lor religioase lămuresc și efortul uman cu care au fost construite, și finețea cioplirii pietrelor, și poezia amplasării lor, și enormele terase din apropierea cetăților, pe care dacii își așezau, probabil, sălasele de pelerini, și adevăratele drumuri care înconjoară zidurile dace, drumuri pe care mulțimile înconjurau ritualic templul.
Faptul ca Marea săgeată a Soarelui de andezit, compusă tot din 16 pietre, indică cu o mare exactitate nordul, ca și multe alte construcții dacice ritualice (de pildă cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Geoagiu-Bai, sau cea de la Racoș, aflată la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am arătat, că este vorba de un eveniment care se întâmplă undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arată săgeata. Se știe, construcția din acest templu, distrusă și de arheologi, este enigmatică. Generalul Vasile Dragomir a dat până acum cea mai serioasă pistă de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militară, Bucuresti, 1980]. El susține ca dacii au reprezentat acolo poziția planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute, tot atâtea cite pietre-marcări sau găsit în prima investigație arheologică. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomică. Unind punctele acestui sanctuar după modelul de pe pietrele dacice noi am obținut aceeași figură a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}.
Se mai știe că pe a 16 piatră a Sageții Soarelui de andezit se gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Kogaiononul.
Deci arheologii, care au săpat atâta la Grădiște, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului înstelat din preajma Polului Nord Ceresc ca să înțeleagă rostul Marii Săgeți. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul când s-a întâmplat evenimentul pe care dacii l-au însemnat cu atâta geniu?
Se știe ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectuează o mare rotație, numită precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest număr se împarte exact la 5, anii care treceau la geți, cum susține Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca cercul acestei uriașe precesiuni, care face ca punctul de echinocțiu al Soarelui sa fie în fiecare an deplasat, înconjoară o singură constelație - Dragonul, și o întretaie într-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului.
Daca unim cu o linie dreaptă steaua Lambda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marchează picioarele lui, obținem un excepțional ceas cosmic. Rotația zilnică a Dragonului în jurul Polului Nord Ceresc ne arată cu exactitate ora, ba chiar și minutele zilei și, mai ales, ale nopții, iar locul Polului Nord Ceresc față de această linie ne va indica numărul de solstiții care au trecut de la evenimentul care ne interesează {Fig. 12}
Or, dacă orientăm Marea Linie cerească a Dragonului, asa cum stă ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia pamântească desenată de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita până la Vârful Omu, obținem o coincidentă uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..." nu mai pare acum o simplă fantezie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii îl spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatăl nostru carele ești în ceruri...". Mai mult decât atât - punerea pamântească a Polului Nord Ceresc în locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi și împrejurimile lui, dar și anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adică Apusul de Soare de la solstițiul de vară din anul 494 BC.
Incă o minune mai reiese din această hartă magnifică: unirea stelei Lambda a Dragonului cu locul unde se află Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstițiul din anul 494 BC ne conduce în prelungire până la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebăda stilizată descoperită la Sarmizegetusa Regia stă și astăzi părăsită in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebăda pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu această constelație?
S-au descoperit o mulțime de cruci pe locurile unde au trăit dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13}
Este clar că aceste cruci, ca și cele cucuteniene sau turdasine, dăm numai o pildă, deconspiră o realitate gnostică si cosmogonică a străvechilor populațiuni carpato-dunărene, populațiuni nordice prin excelență, aflate mereu în preajma formidabilei rotații zilnice și a Lebedei, și a W-ului Casiopeii, și a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care străjuiește marea precesiune a Polului Nord Ceresc, și care menține astfel și Soarele, și Luna pe liniile de Ființare ale omului.
Or, legătura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientată magnific pe Fâșia Colosală a Caii Laptelui ne-a permis să lămurim încă un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Pătru - Bănița a triunghiului dreptunghic de baza descoperit de noi în 1995, pusă în coordonatele topografiei cerești, este paralela cu Calea Laptelui, adică și cu linia care leagă Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar mărețul triunghi dreptunghic însemnat pe pământ de daci nu este altceva decât un reper inteligent pentru cei care urmăresc și stelele pe cer, și legea morală din ei {Fig. 14}
Astfel Calea Laptelui, Dragonul și polul Nord Ceresc formează o echipa geometrică senzațională, temeinică din punct de vedere al stabilității triunghiului dreptunghic în actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, și, în același timp, aflată în necontenită mișcare precesională, mișcare care schimbă tot timpul unghiul de cădere al razelor solare pe pământ, lucru care influențează benefic dezvoltarea necontenită a materialului biologic de aici.
Desenarea asemănătoare a triunghiului vf. Patru-Bănita-Piatra Roșie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu {Fig. 15}
ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de către Traian, cum susține Napoleon Săvescu [N. Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei]. Chiar și astăzi nu se poate construi în 3-4 ani un pod peste Dunăre într-un loc atât de dosit și de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului înstelat încă din preistorie și care au transmis aceste cunoștințe din generație în generație cu simboluri geometrice, ca în preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori deșertăciuni, nu date (amintim că și Cuina Turcului, și Schela Cladovei, se găsesc tocmai în aceste locuri și că nu zadarnic descoperim atâtea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formată la Porțile de Fier ale Dunării și contemporană a nașterii scrisului fenician, și cea dacică [A. Vartic, Puterea Spiritualității dacice , Dava International, N2, februarie, 2001].
Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns în meandrele de fier ale Dunării, o fi fost construit de Burebista in timpurile când Dacia se întindea și dincolo de Dunăre (pentru a cuprinde și vărsarea Mureșului în ea), și când hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stâlpii de susținere a podului într-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu și stâlpii de susținere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta în religia dacilor, Traian și sfetnicii lui, printre care îl amintim pe viitorul împărat Hadrian, cel mai erudit împărat al Romei, au hotărât să cucerească mai întâi acest pod, să-l reconstruiască și să înceapă al doilea război, cum se și vede pe Columnă, prin trecerea lui ritualică pentru a umili firea demnă a dacilor și, astfel, pentru a-i slăbi și cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arătată pe Columnă la apele unui râu mare nu poate avea altă motivare pentru daci decât hotărârea de a-și recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adică Drobeta. Si numai asa noi lămurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o înscenare a deșteptului general roman care i-a permis să ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai însemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor.
Or, acest uriaș triunghi, pe ipotenuza căruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstițiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romană, cu Dacia Felix. Totul arată că dacii lui Decebal ocupau tocmai acea țară care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindită inteligent în superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemănător cu triunghiul vf. Pătru-Bănița-Piatra Roșie {Fig.9}.
Asa se lămurește faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pildă, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mureș): acele teritorii nu intrau în statul lui Decebal, iar certarea cu alți regi geto-daci nu ii trebuia lui Traian.
Dar ce eveniment s-a putut întâmpla în anul 494 BC? Legarea pe care Herodot și alți scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a întâmplat să moară tot în preajma anului 500 BC, ne dă dreptul să dăm încă o ipoteză ce poate fi controlată științific: la solstițiul de vară din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a întâmplat ceva excepțional cu zeul dacilor, care a fost și regele lor. Ce a putut sa se întâmple într-o zi atât de bine însemnată astronomic și cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era și regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care unește steaua Lambda din coada Dragonului cu centrul Constelației Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel să însemne locul din cer unde stă zeul dacilor, tatăl lor din cer care flutură Dragonul pentru a-i păzi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturată de cetele dacilor.
Si încă un lucru tulburător ne prezintă Marea Linie Dacică. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie în anul 44 BC. Este anul când a plecat și Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii săi.
Limitele omenești ale acestui Congres ne opresc aici comunicarea. Cercetările viitoare, la care credem că va pune serios mâna și Guvernul României, și Academia Română, și alte instituții private și de stat, vor arăta felul cum strămoșii noștri au cunoscut și transmis din generație în generație știința despre precesiunea Polului Nord Ceresc și, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze în acele timpuri construcții topografice atât de precise pe un teritoriu muntos atât de vast. Noi, care am văzut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea excepțională a fierului dacic, proprietățile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Măgura Călanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriașele terasări care măsoară în adâncime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatră tăiată de daci pentru a realiza "zidirea munților", cum spune Dio Casius, nici măcar nu ne mirăm de faptul ca strămoșii noștri casnici și rustici au putut cunoaște și drumul precis al stelelor pe cer, și oglindirile lor pamântești, și necesitatea imperioasă a curățeniei sufletului pentru devenirea omului [Platon, Charmides].
Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunoșteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar și întregul complex topografic din Fig. 1-4, lipit de Marea Linie Dacică l-am regăsit pe acele pietre {Fig. 5, a, b}.
Noi am numit incrustările dacice de pe pietrele de munte "hărțile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetându-le cu atenție am observat că deasupra Marii Linii se află un nod central, din care iradiază mai multe linii-raze. Suprapunând Marea Linie Dacică despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacică desenată de noi nu a fost greu sa determinăm topografic acest loc {Fig.6}
și sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7}
și ca ea reprezintă Constelația Dragonului, cea care, parabolic vorbind, susține rotația multimilenară a Polului Nord Ceresc {Fig. 8}
și ne arată că întregul complex construit de daci reprezintă în mare o anumită poziție a Dragonului față de Polul Nord Ceresc și față de celelalte constelații (Sarmizegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc).
Acest nod central stă mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea râului Strei; mai jos de acea linie, și în interiorul curgerii Streiului, se află un punct indicat de daci cu o cruciuliță. Acel punct nu poate fi altul decât Sarmizegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se regăsește topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mureș, la nord de Simeria. Liniile care sunt trase din acest nod, dacă sunt omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact în cetățile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc).
Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular întregul lor algoritm, faptul că el se află pe un munte la poalele căruia curge un râu mare (amintim că înainte de tăierea meandrelor Mureșului de către austrieci acest râu avea cam de trei ori mai multă apă decât acum și că în antichitate clima era cam cu 30% mai umedă - deci Mureșul era un adevărat râu mare, navigabil, și, posibil, mai mare ca Tisa, adică principalul afluent al Dunării [Liviu Marghitan, Valea Mureșului - parte integrantă a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul că de pe acest munte se deschid priveliști uluitoare a tarii Hațegului, faptul că anume partea nordică a Dealului Uroi oferă o excepțională priveliște a Cerului Nordic, faptul că din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis să dăm următoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor.
Perighezele noastre în aceste locuri ne-au dat satisfacție deplină. Zidurile antice, necercetate încă, se mai pot urmări și astăzi, mulțimea ceramicii din toate culturile preistorice și istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, stă chiar la suprafață, în mușuroaiele de furnici sau cele săpate de cârtițe. Artefactele demonstrează că la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se află un excepțional megalopolis preistoric, probabil cu funcții sacre. Cel putin unul din valurile de pământ care îl înconjoară repetă iconografic desenul constelației Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai întâlnit și în alte părți ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighezele au mai arătat că partea apuseană și cea nordică de la poalele Dealului Uroi este curată arheologic, lucru care sugerează faptul curățeniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdărește locurile sacre, motiv din care, după părerea noastră, nu sunt locuite nici cetățile dacice), legate și de Apusul de Soare, și de Nordul Înstelat.
Urcarea pe muntele Uroi este posibilă doar pe panta lină, nordică, unde am identificat două drumuri; unul, cel de la răsărit, se pare, avea funcții ritualice, celălalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sărbători religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiași parte nordică a Dealului Uroi a unui vechi val care împrejmuia muntele din partea asta, ușor accesibilă. Până la acest val nu apare nici un fel de urma antropică, dar imediat după el se deschide un adevărat El Dorado arheologic. Ceramica ieșită la suprafață pare a fi din toate vechile epoci ale acestui ținut, locuit încă din timpurile primordiale, dar cea dacică e cea mai multă.
Un deosebit interes prezintă stratul gros de cernoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din vârful dealului, care apare după valul indicat și care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa cernoziomului în partea vestică și nordică de la poalele Uroiului ne-a făcut să presupunem că el a fost adus acolo cu buna știință pentru scopuri care rămân încă neelucidate.
Incă și mai fantastice ni s-au părut cele vreo 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetației) orientate nordic cu o săpătură adâncă {Fig. 9}.
Era clar ca suntem în locul unde mulțimi uriașe de daci (sau alte populații mureșene și simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, după părerea noastră, nu Dealul Uroi este Muntele Sfânt, ci tocmai acest eveniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcări pamântești, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfânt al dacilor, care e în cer, nu pe pământ (atragem atenția ca și Constelația Dragonului are forma unui munte). Adică, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindește în construcțiile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el să fie construit în mai multe exemplare asemănătoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat până acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia căutătorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetăți dacice sunt marcările celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adică temple dacice și nu cetăți de apărare sau de refugiu. Anume funcțiile lor religioase lămuresc și efortul uman cu care au fost construite, și finețea cioplirii pietrelor, și poezia amplasării lor, și enormele terase din apropierea cetăților, pe care dacii își așezau, probabil, sălasele de pelerini, și adevăratele drumuri care înconjoară zidurile dace, drumuri pe care mulțimile înconjurau ritualic templul.
Faptul ca Marea săgeată a Soarelui de andezit, compusă tot din 16 pietre, indică cu o mare exactitate nordul, ca și multe alte construcții dacice ritualice (de pildă cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Geoagiu-Bai, sau cea de la Racoș, aflată la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am arătat, că este vorba de un eveniment care se întâmplă undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arată săgeata. Se știe, construcția din acest templu, distrusă și de arheologi, este enigmatică. Generalul Vasile Dragomir a dat până acum cea mai serioasă pistă de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militară, Bucuresti, 1980]. El susține ca dacii au reprezentat acolo poziția planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute, tot atâtea cite pietre-marcări sau găsit în prima investigație arheologică. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomică. Unind punctele acestui sanctuar după modelul de pe pietrele dacice noi am obținut aceeași figură a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}.
Se mai știe că pe a 16 piatră a Sageții Soarelui de andezit se gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Kogaiononul.
Deci arheologii, care au săpat atâta la Grădiște, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului înstelat din preajma Polului Nord Ceresc ca să înțeleagă rostul Marii Săgeți. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul când s-a întâmplat evenimentul pe care dacii l-au însemnat cu atâta geniu?
Se știe ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectuează o mare rotație, numită precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest număr se împarte exact la 5, anii care treceau la geți, cum susține Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca cercul acestei uriașe precesiuni, care face ca punctul de echinocțiu al Soarelui sa fie în fiecare an deplasat, înconjoară o singură constelație - Dragonul, și o întretaie într-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului.
Daca unim cu o linie dreaptă steaua Lambda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marchează picioarele lui, obținem un excepțional ceas cosmic. Rotația zilnică a Dragonului în jurul Polului Nord Ceresc ne arată cu exactitate ora, ba chiar și minutele zilei și, mai ales, ale nopții, iar locul Polului Nord Ceresc față de această linie ne va indica numărul de solstiții care au trecut de la evenimentul care ne interesează {Fig. 12}
Or, dacă orientăm Marea Linie cerească a Dragonului, asa cum stă ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia pamântească desenată de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita până la Vârful Omu, obținem o coincidentă uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..." nu mai pare acum o simplă fantezie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii îl spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatăl nostru carele ești în ceruri...". Mai mult decât atât - punerea pamântească a Polului Nord Ceresc în locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi și împrejurimile lui, dar și anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adică Apusul de Soare de la solstițiul de vară din anul 494 BC.
Incă o minune mai reiese din această hartă magnifică: unirea stelei Lambda a Dragonului cu locul unde se află Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstițiul din anul 494 BC ne conduce în prelungire până la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebăda stilizată descoperită la Sarmizegetusa Regia stă și astăzi părăsită in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebăda pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu această constelație?
S-au descoperit o mulțime de cruci pe locurile unde au trăit dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13}
Este clar că aceste cruci, ca și cele cucuteniene sau turdasine, dăm numai o pildă, deconspiră o realitate gnostică si cosmogonică a străvechilor populațiuni carpato-dunărene, populațiuni nordice prin excelență, aflate mereu în preajma formidabilei rotații zilnice și a Lebedei, și a W-ului Casiopeii, și a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care străjuiește marea precesiune a Polului Nord Ceresc, și care menține astfel și Soarele, și Luna pe liniile de Ființare ale omului.
Or, legătura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientată magnific pe Fâșia Colosală a Caii Laptelui ne-a permis să lămurim încă un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Pătru - Bănița a triunghiului dreptunghic de baza descoperit de noi în 1995, pusă în coordonatele topografiei cerești, este paralela cu Calea Laptelui, adică și cu linia care leagă Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar mărețul triunghi dreptunghic însemnat pe pământ de daci nu este altceva decât un reper inteligent pentru cei care urmăresc și stelele pe cer, și legea morală din ei {Fig. 14}
Astfel Calea Laptelui, Dragonul și polul Nord Ceresc formează o echipa geometrică senzațională, temeinică din punct de vedere al stabilității triunghiului dreptunghic în actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, și, în același timp, aflată în necontenită mișcare precesională, mișcare care schimbă tot timpul unghiul de cădere al razelor solare pe pământ, lucru care influențează benefic dezvoltarea necontenită a materialului biologic de aici.
Desenarea asemănătoare a triunghiului vf. Patru-Bănita-Piatra Roșie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu {Fig. 15}
ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de către Traian, cum susține Napoleon Săvescu [N. Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei]. Chiar și astăzi nu se poate construi în 3-4 ani un pod peste Dunăre într-un loc atât de dosit și de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului înstelat încă din preistorie și care au transmis aceste cunoștințe din generație în generație cu simboluri geometrice, ca în preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori deșertăciuni, nu date (amintim că și Cuina Turcului, și Schela Cladovei, se găsesc tocmai în aceste locuri și că nu zadarnic descoperim atâtea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formată la Porțile de Fier ale Dunării și contemporană a nașterii scrisului fenician, și cea dacică [A. Vartic, Puterea Spiritualității dacice , Dava International, N2, februarie, 2001].
Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns în meandrele de fier ale Dunării, o fi fost construit de Burebista in timpurile când Dacia se întindea și dincolo de Dunăre (pentru a cuprinde și vărsarea Mureșului în ea), și când hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stâlpii de susținere a podului într-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu și stâlpii de susținere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta în religia dacilor, Traian și sfetnicii lui, printre care îl amintim pe viitorul împărat Hadrian, cel mai erudit împărat al Romei, au hotărât să cucerească mai întâi acest pod, să-l reconstruiască și să înceapă al doilea război, cum se și vede pe Columnă, prin trecerea lui ritualică pentru a umili firea demnă a dacilor și, astfel, pentru a-i slăbi și cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arătată pe Columnă la apele unui râu mare nu poate avea altă motivare pentru daci decât hotărârea de a-și recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adică Drobeta. Si numai asa noi lămurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o înscenare a deșteptului general roman care i-a permis să ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai însemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor.
Or, acest uriaș triunghi, pe ipotenuza căruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstițiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romană, cu Dacia Felix. Totul arată că dacii lui Decebal ocupau tocmai acea țară care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindită inteligent în superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemănător cu triunghiul vf. Pătru-Bănița-Piatra Roșie {Fig.9}.
Asa se lămurește faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pildă, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mureș): acele teritorii nu intrau în statul lui Decebal, iar certarea cu alți regi geto-daci nu ii trebuia lui Traian.
Dar ce eveniment s-a putut întâmpla în anul 494 BC? Legarea pe care Herodot și alți scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a întâmplat să moară tot în preajma anului 500 BC, ne dă dreptul să dăm încă o ipoteză ce poate fi controlată științific: la solstițiul de vară din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a întâmplat ceva excepțional cu zeul dacilor, care a fost și regele lor. Ce a putut sa se întâmple într-o zi atât de bine însemnată astronomic și cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era și regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care unește steaua Lambda din coada Dragonului cu centrul Constelației Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel să însemne locul din cer unde stă zeul dacilor, tatăl lor din cer care flutură Dragonul pentru a-i păzi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturată de cetele dacilor.
Si încă un lucru tulburător ne prezintă Marea Linie Dacică. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie în anul 44 BC. Este anul când a plecat și Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii săi.
Limitele omenești ale acestui Congres ne opresc aici comunicarea. Cercetările viitoare, la care credem că va pune serios mâna și Guvernul României, și Academia Română, și alte instituții private și de stat, vor arăta felul cum strămoșii noștri au cunoscut și transmis din generație în generație știința despre precesiunea Polului Nord Ceresc și, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze în acele timpuri construcții topografice atât de precise pe un teritoriu muntos atât de vast. Noi, care am văzut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea excepțională a fierului dacic, proprietățile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Măgura Călanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriașele terasări care măsoară în adâncime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatră tăiată de daci pentru a realiza "zidirea munților", cum spune Dio Casius, nici măcar nu ne mirăm de faptul ca strămoșii noștri casnici și rustici au putut cunoaște și drumul precis al stelelor pe cer, și oglindirile lor pamântești, și necesitatea imperioasă a curățeniei sufletului pentru devenirea omului [Platon, Charmides].
SURSA: Andrei Vartic, Institutul Civilizației Dacice, Chișinău
